Vadim Mînzărari, fost șef-adjunct al SPIA, arestat în urma perchezițiilor la domiciliu. Alte 6 persoane – reținute

05 Oct. 2021, 13:09
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
05 Oct. 2021, 13:09 // Actual //  MD Bani

În urma unor percheziții care au avut loc în această dimineață  în cadrul dosarului Direcției nr. 5 a Inspectoratului General al Poliției, fostul șef-adjunct al Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI, Vadim Mînzărari, a fost reținut.

De menționat că perchezițiile au avut loc la domiciliul persoanelor implicate în activitatea frauduloasă a acestei subdiviziuni a MAI, scrie PCCOCS.

Operațiunea a fost efectuată de către SPIA – Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI și Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova.

De asemenea, Serviciul de Informații și Securitate, Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, informează că, în cadrul urmăririi penale pe un caz ce ține de fabricarea unui dosar penal, pe mai multe capete de acuzare, au reținut 6 foști și actuali angajați MAI, scrie Realitatea.md.

„În fapt, în cadrul urmăririi penale au fost documentate acțiuni ce țin de fabricarea unui dosar penal privind o pretinsă infracțiune de natură sexuală, care ar fi fost săvârșită de un fost angajat MAI.

Bănuiții, folosindu-se de statutul special, ar fi racolat o persoană în vederea denunțării false cu bună ştiinţă și ar fi asistat-o în falsificarea probelor prezentate, cu utilizarea tehnicii speciale.

În cazul în care persoanele reținute vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedeapsă penală cu închisoare de la 2 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 5 ani la 10 ani”, se arată în nota informativă.

Realitatea.md amintește că, în această dimineață, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat că continuă investigațiile în dosarul Direcției nr. 5 a Inspectoratului General al Poliției (IGP) și se efectuează un șir de percheziții la domiciliul persoanelor implicate în activitatea frauduloasă a acestei subdiviziuni a MAI.

Realitatea Live

18 Apr. 2024, 13:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Soroceanu Olga
18 Apr. 2024, 13:42 // Slider //  Soroceanu Olga

În data de 12 aprilie, localitatea Anenii Noi a găzduit Târgul locurilor de muncă și meșteșugărit, un eveniment ce a reunit atât angajatori, cât și meșteșugari, în efortul lor de a facilita accesul la locuri de muncă și de a promova meșteșugurile tradiționale, atât pentru populația locală cât și pentru refugiații din Ucraina stabiliți aici.

Printre participanți s-a numărat și șefa ANOFM din raionul Anenii Noi, Zinaida Iordachescu, care a subliniat diversitatea agenților economici implicați și importanța acestui eveniment pentru economia locală și națională:

„Avem agenți economici din Anenii Noi, avem de la Congresul Ucrainenilor, avem de la inspectoratul general de poliție, carabinieri, agenți economici din Chișinău fiindcă nu suntem la o distanță atât de mare și angajăm foarte multe persoane și în municipiul Chișinău.”

Evenimentul a reunit aproximativ 12 angajatori și 22 de meșteșugari, iar participanții au avut oportunitatea să afle informații despre piața muncii, să primească ghidare în carieră și să participe la cursuri de formare profesională. Printre beneficiarii acestor servicii s-a numărat și Laurenția Starciuc, care a apreciat eforturile depuse pentru a le oferi oamenilor perspective noi în câmpul muncii:

„M-am apropiat de orice căsuță, mi-am luat diverse cărți pentru a fi informată. Sunt oportunități care oferă posibilitatea de a te angaja în câmpul muncii.”

Evenimentul face parte din proiectul „Creșterea Rezilienței prin Angajare și Coeziune Socială”, implementat în consorțiu de Helvetas Moldova și HEKS – EPER Moldova, cu suportul financiar al Guvernului Elveției. Partener strategic de implementare: ANOFM.

Directorul de țară al HEKS – EPER Moldova, Peter Fenoy, a subliniat importanța coeziunii sociale și a dezvoltării economice sustenabile pentru comunitatea din Anenii Noi:

„HEKS – EPER Moldova a fost implicată în mai multe activități legate de atenuarea consecințelor conflictului din țara vecină, Ucraina. În Moldova, din păcate, influența refugiaților din Ucraina a generat mai multe necesități în baza dificultăților noastre obișnuite cu care ne confruntăm înainte de acest conflict. Ne dorim să aducem împreună oameni din diverse medii și să le oferim șanse egale de dezvoltare, indiferent de originea sau situația lor actuală.”

Târgul locurilor de muncă și meșteșugăritul reprezintă un pas important în direcția dezvoltării economice și sociale a comunității din Anenii Noi, evidențiind potențialul local și promovând oportunitățile de angajare și de creștere profesională pentru toți participanții.

Următoarele evenimente cu aceeași tematică vor avea loc pe 19 aprilie la Ialoveni și pe 29 mai la Chișinău.

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău