(video) Vlad Batrîncea: Modificările la Legea Procuraturii i-au nedumerit pe europeni, iar situația de la CEC afectează credibilitatea instituției

Vicepreședintele Parlamentului, deputat din partea fracțiunii Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea, a susținut o conferință de presă unde a menționat că modificările aprobate de PAS la Legea Procuraturii au trezit nedumerire din partea Comisiei de la Veneția.

Foto: UNIMEDIA

Vlad Batrîncea a declarat că săptămâna trecută delegația Parlamentului Republicii Moldova a participat la sesiunea de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. În cadrul vizitei la Strasbourg, deputații Vlad Batrîncea și Adela Răileanu au avut mai multe întrevederi inclusiv cu Gianni Buquicchio, Președintele Comisiei de la Veneția, unde au discutat despre recentele evoluții din țara noastră și actele normative care au fost aprobate în ultima perioadă de către parlament.

„Am comunicat că legile se aprobă pentru țară și viitoarele generații dar nu pentru cineva care le votează în parlament. Dacă să ne referim la legea Procuraturii, aceasta anterior a primit avizul Comisiei de la Veneția. Modificările aprobate recent de PAS au trezit nedumerire din partea partenerilor, ei nici nu au fost informați despre acele modificări”, a declarat Vlad Batrîncea.

Vicepreședintele Parlamentului a anunțat că în scurt timp, reprezentanții Comisiei de la Veneția urmează să efectueze o vizită la Chișinău pentru a evolua obiectiv modificările făcute de PAS.

Un alt subiect relatat de Vlad Batrîncea a vizat acțiunile antidemocratice ale partidului de la guvernare care afectează credibilitatea Comisiei Electorale Centrale.

Deputatul a spus că Blocul Comuniștilor și Socialiștilor nu va modifica lista candidaților propuși la funcția de membru al Comisiei Electorale Centrale după bunul plac al cuiva, iar blocajul de numire a candidaților BCS nu înseamnă nimic altceva decât introducerea controlului politic asupra CEC.
„Dacă cineva nu dorește să numească candidații noștri, atunci partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova vor vedea că CEC este coordonat de un singur partid politic”, a declarat Batrîncea.

Totodată deputatul a subliniat că una dintre funcțiile de conducere ale CEC urma să îi revină opoziției, lucru care nu s-a întâmplat.

„Anterior, a fost o practică unde chiar și președintele CEC era propus de opoziție. Însă vedem că în prezent, 6 membri ai CEC, unul din partea președintelui și cinci din partea PAS, au desfășurat deja alegerea organelor de conducere și au împărțit toate trei funcții de conducere. Acest lucru este antidemocratic și va fi adus la cunoștința tuturor partenerilor de dezvoltare a Republicii Moldova. Credibilitatea CEC va fi pusă sub semnul întrebării, iar partenerii de dezvoltare nu trebuie să agreeze ca CEC, care trebuie să fie o instituție independentă, să fie supusă controlului unui singur partid politic și să fie funcțională având doar șase membri”, a declarat vicepreședintele parlamentului, Vlad Batrîncea.


Pub