Trei membri ai CSP denunță „presiuni”, după ședința de astăzi: „Mai mulți au fost telefonați de o persoană, „care s-a prezentat a fi consilierul ministrului justiției” și a insistat ca ședința să fie pe 4

Trei membri ai CSP, Angela Motuzoc, Inga Furtună și Lilia Mărgineanu au venit cu unele precizări, după ședința din această dimineață a CSP. Potrivit unei note publicată pe pagina oficială a CSP, pe 1 octombrie a fost depusă cerere privind notificarea despre o ședință extraordinară a Consiliului Superior al Procurorilor, care a fost înregistrată în corespondența oficială. „Totuși, chiar și o ședință extraordinară nu este rezultatul unei discreții personale, nu presupune o marjă subiectivă absolută, dar trebuie conformată legii”, se menționează în declarație. Totodată, spun că toți membrii au fost anunțați despre o ședință pe 5 octombrie, iar astăzi dimineață mai mulți au fost telefonați de către o persoană, „care s-a prezentat a fi consilierul ministrului justiției” și a insistat ca ședința să fie pe 4. „Apreciem că acest apel telefonic reprezintă expresia unei imixtiuni directe”, se mai arată în notă.

Foto: UNIMEDIA

„La data de 30.09.2021, ședința Consiliului Superior al Procurorilor a fost întreruptă, chiar dacă ordinea legală stabilește că subiectele se examinează conform agendei, iar orice propuneri suplimentare trebuie anunțate conform legii.

Este bineștiut că există anumită ordine în care se desfășoară o ședință oficială: într-un minister, în Parlament, în instanța de judecată, în orice autoritate publică, inclusiv în Consiliul Superior al Procurorilor și nimeni nu este în drept să se plaseze deasupra prevederilor legii.

Urmare a acestei intervenții, la data de 01.10.2021 a fost depusă cerere privind notificarea despre o ședință extraordinară a Consiliului Superior al Procurorilor, care a fost înregistrată în corespondența oficială. Totuși, chiar și o ședință extraordinară nu este rezultatul unei discreții personale, nu presupune o marjă subiectivă absolută, dar trebuie conformată legii.

Din aceste considerente, în temeiul prevederilor normative în vigoare, pentru a respecta activitatea tuturor membrilor Consiliului Superior al Procurorilor, data ședinței a fost stabilită pentru ziua de 05.10.2021, fapt despre care au fost anunțați toți membrii CSP, în corespundere cu procedurile existente”, se menționează în declarație.

Aceștia spun că „în pofida tuturor acestor reglementări” în această dimineață, mai mulți membri ai Consiliului Superior al Procurorilor au fost telefonați de către o persoană, „care s-a prezentat a fi consilierul ministrului justiției și a insistat ca ședința să se desfășoare în ziua de 04.10.2021, ora 10:00, pentru a decide asupra subiectului propus pentru ședința extraordinară”.

„Apreciem că acest apel telefonic reprezintă expresia unei imixtiuni directe și constituie dovada presiunilor față de membrii Consiliului Superior al Procurorilor vizați, pentru a-i determina să se prezinte la 04.10.2021 în ședință, or, o asemenea conduită este inadmisibilă într-un stat de drept și denaturează esența valorilor democratice.

În aceste condiții, exprimăm opinia că toate acțiunile menționate și, mai cu seamă, apelurile efectuate sunt îndreptate spre a compromite independența membrilor Consiliului Superior al Procurorilor și spre a-i influența direct să se alinieze preferințelor politice, deoarece solicitările au venit de la exponenții puterii executive, care, fără suport legal, și-au asumat pretinse atribuții de „a da indicații” membrilor Consiliului Superior al Procurorilor.

Menționăm că independența Consiliului Superior al Procurorilor este fixată în lege și este protejată de standardele internaționale, iar principiile statului de drept impun respectarea cu strictețe a prevederilor legale și stabilesc expres că presiunile politice nu sunt conforme cu spiritul valorilor democratice.

Bazându-ne pe argumentele descrise, exprimăm îndemnul să fie excluse asemenea practici ilegale, pentru a menține încrederea societății că activitatea Consiliului Superior al Procurorilor nu este influențată politic, iar independența membrilor este o certitudine, dar nu o prevedere teoretică și iluzorie.

Avem respectul firesc pentru toate autoritățile publice și susținem necesitatea cooperării instituționale în conformitate cu legea, dar, totodată, ne dorim ca orice presiuni și influențe asupra noastră să fie excluse”, scrie în notă.

Sesizarea ce îl vizează pe Stoianoglo urma să fie examinată la o ședință extraordinară a CSP, programată pentru astăzi. Din lipsă de cvorum, examinarea acesteia a fost amânată.

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a declarat astăzi că ședința CSP ar bloca ședințele Consiliului.

Spiritele s-au încins la ședința de joi a Consiliului Superior al Procurorilor. Președinta CSP, Angela Motuzoc, voia să anunțe întrerupere, iar între timp la ședință a venit deputatul PAS, Lilian Carp, cu o sesizare ce-l vizează pe procurorul General, Alexandr Stoianoglo. După un schimb de replici, deputatul a dat citire sesizării cu scopul de a fi inclusă pe ordinea de zi a ședinței. Președinta CSP insista pe faptul că ordinea de zi a fost deja aprobată chiar și cu unele schimbări propuse de Litvinenco, însă ministrul Justiției a insistat să fie supus votului „conform regulamentului”. La un moment dat, Litvinenco a întrebat președinta „cine este pentru a întrerupe ședința”. În final, propunerea a fost pusă la vot, fiind acceptată de 4 membri.


Pub