5 lecţii de business de la Ion Sturza, fondatorul Elefant.ro

03 Oct. 2021, 11:16
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Lupu Eduard
03 Oct. 2021, 11:16 // Bani și Afaceri //  Lupu Eduard

Anul trecut, Elefant.ro, al doilea jucător ca dimensiune din piaţa retailului online, a ajuns la un business de 235 de milioane de lei, cu 38% mai mare faţă de cel din 2019, şi a marcat un an cu profit. În total, 2 milioane de clienţi au interacţionat cu platforma Elefant.ro, dar faţă de anul trecut, lucrurile s-au schimbat în 2021.

„Mulţi au beneficiat, la început, când am avut această bulimie de consum. Dar a fost o creştere prea rapidă, nesustenabilă şi va urma un recul.“

După primele şase luni creşterea a fost de 6% şi probabil se va stabiliza pentru tot anul la circa 15-18%, nivelul pieţei, dar euforia de la începutul lui 2020, s-a transformat acum în prudenţă. Creşterea inflaţiei, a preţurilor la utilităţi, explozia din imobiliare îi pun în gardă pe consumatori, iar asta se vede şi în click-uri mai puţine pe platformele de shopping online.

„Preţurile nu că au crescut, au explodat în imobiliare. Nimeni nu răspunde cum de este posibil acest lucru. Evident că urmează şi restructurări şi falimente, dar şi un recul de la consumator care nu va fi capabili să plătească. Ne prefacem că nu vedem inflaţia“, a spus pentru Ziarul Financiar, omul de afaceri și fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza

Astfel, dacă anul trecut toată lumea cumpăra accesorii pentru casă, anul acesta traficul pe zona de home & deco a scăzut cu 70%.

„Pandemia a atras cheltuieli în multe alte zone. Peisajul s-a schimbat mult faţă de boom-ul de anul trecut. Totul are o inerţie, dar primul semnal este cât de curios e omul pentru o anumit sector. Apoi se vede în sectoare. Asta este matematica.“

Turbulenţele pe care le vedem acum sunt doar începutul, astfel că anul 2021 va fi foarte complicat.

Mulţi sperau că turbulenţe se vor termina. În ultimele analize, deja normalitatea s-a transferat către anul 2023. Va urma un an foarte complicat, dar în anii complicaţi unii pierd, iar alţii beneficiază.“

Focus pe online

Acesta fiind contextul, Sturza spune că investiţiile pentru dezvoltarea Elefant.ro vor creşte. Unul dintre instrumentele folosite a fost emisiunea de obligaţiuni în 2018, care au ajuns recent la scadenţă, peste 650 de investitori deţinând în total 76.514 obligaţiuni corporative, faţă de 65 de investitori câţi au cumpărat titlurile în urmă cu 3 ani.

Valoarea emisiunii de obligaţiuni s-a ridicat la 7,65 milioane lei şi au avut o dobândă anuală fixă (cupon) de 9%, plătibilă semestrial. Mai mult, potrivit surselor ZF, Wood & Company Financial Services, intermediar de top 10 la bursa românească, ar lucra la listarea retailerului online Elefant la Bursa de Valori Bucureşti printr-o ofertă publică iniţială (IPO) programată a se desfăşura în luna noiembrie a acestui an. În plus, Elefant vrea să ajungă la un număr de †50 de showroom-uri la nivel naţional în următorii patru ani. Œn prezent compania deţine 11 showroom-uri şi 14 puncte de ridicare.

„Noi vedem Elefant pe o traiectorie de creştere exponenţială, nu este bazat doar pe estimările noastre, ci ne uităm la companiile referinţă în regiune. Poziţionarea este forte bună. Vorbim de alocări de resurse într-o perioadă foarte scurtă. Ar fi o eroare să folosim doar resursele noastre. Vom atrage alţi investitori. Evaluăm toate posibilităţile.“

Când ieşi dintr-o afacere?

Deşi acum este în plină dezvoltare a Elefant.ro, Sturza este cunoscut şi pentru seria de exituri din afacerile dezvoltate sau conduse.

„Cred că cel mai bun moment este să ieşi dintr-o afacere atunci când viaţa îţi pare foarte frumoasă, când eşti pe val, când totul în jur duduie. Atunci urmeză anticiclul şi atunci trebuie să îţi fixezi profitul. Nu trebuie să ajungi în poziţia de a-ţi fixa pierderile.“

Admite că este un antreprenor în serie, una dintre plăcerile sale fiind aceea de a fi mereu implicat în business.

„Am făcut şi petrol, mining, chimie, tehnologie. Asta nu înseamnă că eu fac cod, fac afaceri. Acesta este modelul meu de antreprenor.“

Având o astfel de expunere, Sturza spune că, pe modelul său de business, echipa şi modul în care este perceput de echipă, sunt esenţiale, dincolo de orice discurs.

„Cea mai mare provocare este să ai recunoaşterea echipelor. Niciodată nu trebuie să ai aroganţa să crezi că eşti mai bun decât echipa ta. Eu nu sunt un programator mai bun, dar aduc finanţarea. Echipa trebuie să aibă încrederea că vei aduce luminiţa aceea de la capătul tunelului.“

Moralul echipei este un alt lucru care trebuie susţinut, mai ales în actualul context.

„Antreprenorii sunt o specie rară, se nasc o dată la 100 de ani. Nu se învaţă să fii antreprenor. Poţi învăţa o meserie, dar antreprenoriatul e un spirit, e o stare de a fi. Încearcă-l, speranţă de viaţă oricum a crescut, dar nu e nicio problemă să revii la o profesie. Trebuie să încerci touşi şi să fii curios.“

 5 lecţii de business de la Ion Sturza, fondatorul Elefant.ro

Lecţia 1: Ieşi dintr-o afacere atunci când lucrurile duduie.

Lecţia 2: Creşterile exponenţiale vor fi doar în zona de digital.

Lecţia 3: Niciodată nu trebuie să ai aroganţa de a crede că eşti mai bun decât echipa.

Lecţia 4: Trebuie să fii curios. Ca antreprenor, nu poţi altfel.

Lecţia 5: O meserie se învaţă, dar antreprenoriatul e o stare de spirit.

Realitatea Live

23 Apr. 2024, 14:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
23 Apr. 2024, 14:24 // Actual //  Lupu Eduard

Astăzi, 23 aprilie, a intrat în vigoare Convenția dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii și fraudei fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Chișinău la 15 iunie 2022. Prevederile acestei Convenții se aplică începând cu 1 ianuarie 2025, anunță Ministerul de Externe.

Implementarea Convenției marchează un pas semnificativ în dezvoltarea relațiilor economice dintre Republica Moldova și Franța. Eliminarea dublei impuneri pentru persoanele fizice și juridice va consolida legăturile economice dintre cele două țări și va spori atractivitatea Republicii Moldova pentru investitorii francezi. Cadru legal și fiscal propice va fi un factor important pentru inițierea și dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova.

Convenția are drept scop, de asemenea, consolidarea sistemelor financiare și fiscale din cele două țări. Prin coordonarea acțiunilor și schimbul eficient de informații în domeniul fiscal, se va contribui la avansarea dialogului economic moldo-francez și la realizarea proiectelor investiționale de interes comun. Această cooperare va consolida în continuare relațiile bilaterale și va crea oportunități noi pentru ambele țări în ceea ce privește dezvoltarea economică și comercială.

Prin intrarea în vigoare a acestei Convenții, se întăresc bazele unei colaborări mai strânse între Republica Moldova și Franța în domeniul fiscal și economic, consolidând încrederea reciprocă și promovând un mediu de afaceri favorabil și transparent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău