image
Sursa foto: captură video promo-lex

Promo-LEX solicită Maiei Sandu și Ministerului Apărării examinarea posibilității decorării post-mortem a lui Valeriu Mițul

Asociația Promo-LEX solicită președintelui Republicii Moldova și Ministerului Apărării, examinarea posibilității decorării post-mortem a lui Valeriu Mițu.

„Valeriu Mițul a fost unul din prietenii Asociației Promo-LEX, cu ajutorul căruia am reușit să promovăm principiile democratice și drepturile omului în localitățile din stânga Nistrului.Regretăm trecerea sa în neființă și îi aducem omagiu celui care a fost Valeriu Mițul, prin înalta apreciere a activității sale și pentru contribuția depusă în procesele de apărare a democrației și drepturilor omului din regiunea transnistreană. Solicităm Președintelui Republicii Moldova și Ministerului Apărării, examinarea posibilității decorării post-mortem a celui care a fost Valeriu Mițul”, se menționează în comunicatul emis de Promo-LEX.

Amintim că Valeriu Mițul, veteran al războiului de pe Nistru din 1992, activist civic pentru drepturile omului, care, timp de opt ani a fost primar al localității Corjova și consilier local din aceiași localitate, a murit în această dimineață.

Noutăţile partenerilor

comentarii: