image
Sursa foto: foto simbol

Majoritatea deceselor din SUA cauzate de violenţele poliţiei nu au fost înregistrate în principala bază de date

Mai mult de jumătate dintre toate decesele din SUA cauzate de violenţe ale poliţiei în perioada 1980-2018 nu au fost înregistrate ca atare în baza de date principală a guvernului, conform unui studiu realizat de cercetători ai Universităţii din Washington şi apărut în publicaţia de specialitate The Lancet, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Conform Sistemului Naţional de Statistică al SUA, în perioada menţionată s-au înregistrat 13.700 de decese în care violenţele poliţiei au jucat un rol, spun autorii studiului. Însă, prin examinarea a trei baze de date neguvernamentale şi cu sursă deschisă, ei estimează că numărul total real este de circa 30.800.

Povara violenţelor fatale ale poliţiei este o criză urgentă de sănătate publică în SUA, relevă studiul, apărut joi în The Lancet, o importantă publicaţie medicală britanică.

Decesele cauzate de poliţie au un impact disproporţionat asupra persoanelor de anumite rase şi etnii, ceea ce evidenţiază rasismul din rândul forţelor de ordine, se mai atrage atenţia în studiu.

Anul trecut, mai multe proteste au izbucnit în SUA după moartea lui George Floyd, un bărbat de culoare care a murit după ce un ofiţer de poliţie i-a ţinut genunchiul pe gât mai mult de opt minute, şi după alte incidente în care poliţia a omorât bărbaţi şi femei de culoare.

Noutăţile partenerilor

comentarii: