(video) Președintele Sloveniei, despre unul dintre motivele vizitei în Moldova: Suntem preocupați de extinderea Parteneriatului Estic

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, și președintele Sloveniei, Borut Pahor, au susținut un briefing de presă comun, după întrevederea de astăzi. „Sunt pentru prima dată într-o vizită în țara dvs și am observat de la început frumusețea țării dvs și căldura cetățenilor dvs”, a menționat înaltul oaspete, menționând motivele vizitei sale la Chișinău, printre care și perspectiva de extindere a Parteneriatului Estic, din care face parte și R. Moldova.

Foto:

„Este prima vizită oficială a președintelui Sloveniei în R. Moldova în ultimii 19 ani. Am discutat astăzi cu domnul președinte despre situația politică din R. Moldova, despre alegerea cetățenilor și despre agenda de reforme, de transformări, pe care cetățenii o așteaptă de la noua guvernare”, a declarat Maia Sandu.

„I-am vorbit domnului prețedinte despre cele mai importante subiecte pe programul nostru și anume despre reforma Justiției, despre consolidarea și eliberarea instituțiilor care trebuie să combată corupția, despre dezvoltarea economică și despre necesitatea creării oportunităților economice pentru cetățeni, pentru ca ei să poată munci aici și să fie apreciați acasă, să nu trebuiască să plece departe în lume, despre reformele care să îmbunătățească calitatea guvernării, a serviciilor publice și în general despre efortul pe care trebuie să îl facem ca să recâștigăm încrederea cetățeanului în statul R. Moldova. Sunt măsuri care trebuie să conducă la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, dar și să consolideze instituțiile și procesele democratice din RM. Pentru a realiza această agendă ambițioasă de transformare internă avem nevoie de sprijinul partenerilor noștri externi. În acest sens, suntem recunoscători pentru deschiderea Sloveniei de a susține această agendă de reforme. Mai mult, aceste transformări oferă mai multe oportunități de colaborare și între țările noastre. Digitalizarea serviciilor publice este prioritară pentru Guvernul de la Chișinău, iar Slovenia este o autoritate recunoscută în regiune la acest capitol. Sunem interesați de a învăța de la Slovenia acest domeniu al transformării digitale și al securității cibernetice. Totodată, am discutat cum putem spori colaborarea economică moldo-slovenă, avem un potențial semnificativ de creștere a schimburilor comerciale. Am vorbit și despre provocările cu care se confruntă țările noastre ăn gestionarea pandemiei Covid-19. Apreciem decizia Sloveniei de a accepta certificatele de vaccinare anti-Covid emise de autoritățile moldovenești. Am discutat și despre situația complexă de securitate din regiunea noastră. Stabilitatea și pacea în regiune este o condiție necesară țării noastre. Vizita dvs vine într-un moment foarte oportun pentru agenda noastră de integrare europeană. Contăm pe spriinul Sloveniei în aprofundarea dialogului nostru cu UE și în eforturile noastre de a transforma Moldova într-o țară mai puternică și mai rezilientă în fața provocărilor interne și externe”, a punctat Maia Sandu.

„M-am hotărât să vizitez țara dvs din două motive. În primul rând și mai ales, stimată doamnă președintă, pentru că doresc să vă sprijin în preocuparea dvs de a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor, pentru întărirea valorilor democratice în societate, pentru a rezolva relațiile cu vecinătatea dvs și pentru ceea ce numim perspectiva europeană a țării dvs”, a declarat președintele Sloveniei.

„În discuțiile noastre neformale și oficiale m-am convins de colegii mei, care m-au sfătuit să vin în vizită aici. Dvs, doamna președintă, sunteți de puțin timp președintă, dar sunteți un om cu demnitate, integritate, și ați păstrat speranța oamenilor care v-au votat. Nu veți rezolva peste noapte, dar în curând veți rezolva ceea ce Moldova își dorește și anume, un viitor mai bun, pace cu vecinii și, bineînțeles, perspectiva europeană. O spun și din experiența mea, a Sloveniei, dar cred că, cu insistența dvs și a Guvernului dvs veți reuși. Mi se pare foarte important că sunteți un om decis în lupta împotriva corpuției și îmi imaginez ce greu este, după zeci de ani, în mod legal să adoptați legile necesare, pentru ca oamenii să fie convinși de această luptă împotriva corupției. Vă doresc să reușiți în acest domeniu și în măsura în care Slovenia și UE vă pot sprijini pentru reforme, puteți să vă bazați pe noi”, a menționat Borut Pahor.

„Al doilea motiv pentru care am venit în vizită, în afara dorinței ca după 30 de ani să adâncim relațiile bilaterale în domeniul economic și celelalte domenii este Summitul UE privind Parteneriatul Estic, care va avea loc la mijlocul lunii decembrie, la Bruxelles, în timpul când Slovenia deține președinția UE. Marțea viitoare, la Lubliana vom găzdui summitul UE pentru liderii din Balcanii de Vest și sperăm să accelerăm procesul de extindere a UE în regiune. Ne vom strădui cât vom putea de mult să se facă un pas înainte și în ceea ce privește perspectiva europeană a Parteneriatului Estic. Am avut discuții cu colegii mei din Europa Centrală, care, ca și Slovenia, sunt preocupați de extinderea Parteneriatului Estic. Considerăm că numai așa asigurăm stabilitate, pace și bunăstare, atât în interiorul UE, cât și în țările vecine. M-am referit la relațiile bilaterale sloveno-moldovenești, precum și la relațiile cu țările din vecinătate”, a punctat președintele Sloveniei.

Urmăriți briefingul integral, pe UNIMEDIA:



Pub