Succesul Sheriff nu este doar despre fotbal

Victoria echipei Sheriff Tiraspol împotriva Real Madrid de ieri a fost intens discutată și în presa internațională. Totuși, multiplele laude de pe facebook-ul moldovenesc venite și de la foști președinți și de la alți deputați sunt în permanență însoțite și de comentarii acide, prin care se readuce aminte că Sheriff nu este echipă moldovenească, că reprezintă Transnistria și alte motive. În replică, se insistă pe faptul că totuși e o performanță incredibilă a unei echipe moldovenești.

Din start trebuie de precizat un lucru, la care nu o să dedicăm decât un singur alineat – vremurile când o echipă de club avea doar jucători de la o singură țară au trecut demult. De exemplu, în celălalt meci al grupei, dintre Șahtior (Ucraina) și Inter (Italia), din cei 22 de jucători pe teren, doar 3 erau ucraineni și 3 – italieni. Iar Real Madrid a încheiat meciul de aseară fără jucători spanioli pe teren.

Moldova crește în coeficient

Succesul echipei Sheriff Tiraspol, care a ajuns în grupele Champions League, a urcat Republica Moldova cu 12 poziții în clasamentul UEFA. Efectiv, țara noastră are unul din cele mai bune sezoane din istorie, iar scorul de 4.500 din acest sezon este întrecut deocamdată doar de Olanda, Suedia și Elveția.

Un aspect important sunt banii. Echipa din Tiraspol va ridica 15,6 milioane EUR pentru că au ajuns în grupele Champions League. Încă 2,8 milioane de euro este premiul pentru o victorie în faza grupelor, iar un egal în această fază este premiat cu 900 de mii de euro. Astfel, până în prezent, Sheriff ar urma să încaseze 21,2 milioane de euro, iar suma ar crește în funcție de performanțele în celelalte 4 meciuri rămase din grupă. Dacă reușește să se califice în faza următoare, Sheriff ar urma să primească încă 9,6 milioane de euro. Dacă se califică pe locul 3, merge în UEFA Europa League, unde ar mai lua 500 de mii de euro pentru atingerea fazei de playoff.

Șerif, printre cele mai iubite cluburi din Moldova?

„Jucătorii de la Șerif sunt adevărați eroi și, dincolo de orice alt context, trebuie de recunoscut că ei au făcut ceva incredibil, au jucat la nivel înalt contra celor de la Real, în deplasare, și au câștigat pe merit. Șerif a marcat de 3 ori în poarta Realului!!! Un gol a fost anulat din cauza unui offside de-o palmă. Dacă Bruno s-ar fi poziționat un pic mai în spate, ar fi fost gol curat. În același timp, Real nu a marcat niciun gol din joc”, ne-a spus Mihai Bologan, microbist, director al companiei de sondaje iData.

În primăvara acestui an, compania iData a făcut un sondaj în rândul microbiștilor din Republica Moldova (fără regiunea transnistreană). O întrebare ținea de cluburile de fotbal din țară cu cea mai mare susținere. 22,8% din respondenți au spus că susțin echipa Zimbru, iar 11,7% au menționat echipa Sheriff Tiraspol.

În ceea ce privește echipele la nivel internațional, microbiștii moldoveni și-au exprimat susținerea pentru FC Barcelona în proporție de 15,7 la sută, 9% – pentru Real Madrid și doar 2,17% – pentru Sheriff Tiraspol.

„Conflictul politic, care e mai degrabă unul economic și de împărțire a sferelor de interese, trebuie rezolvat de politicieni. Fotbalul e comun pe ambele maluri și e unul din puținele lucruri care le unește. Bravo Șerif! Bravo tuturor jucătorilor. Bravo echipei Zimbru – una din puținele care n-a pierdut în acest sezon de la Șerif”, a comentat Mihai Bologan.

Și totuși…

„Această echipă de ani de zile se folosește de Federația Moldovenească de Fotbal pentru a fi afiliată într-un campionat, respectiv, a fi afiliată internațional”, a spus Mădălin Necșuțu, microbist, dar și jurnalist, autor al mai multor investigații legate de operațiunile din Transnistria.

Totodată, acesta a mai punctat și un aspect al inegalității. Clubul Sheriff este finanțat generos din bani proveniți din scheme de corupție, spre deosebire de restul echipelor din Republica Moldova, care au bani mai puțini. Iar acum, cele cel puțin 20 milioane de euro de la UEFA care vor veni la clubul Sheriff va spori același fenomen.

Jurnalistul susține și faptul că acest club este folosit ca un mecanism de spălare de bani, dar și pentru spălarea imaginii proprietarului. „Acest club este deținut de holdingul Sheriff care aparține lui Victor Gușan, fost ofițer KGB, cu bune legături în Moscova, care nu face afaceri numai în această zonă, el face și în Ucraina, Germania. Evident, din ce în ce mai mult își spală această imagine construită timp de 30 de ani de contrabandist în una de om de afaceri. Fotbalul este unul din mijloacele prin care reușește să facă acest lucru”, a explicat Necșuțu.

Sheriff Tiraspol și imperiul din care face parte

Clubul de fotbal FC Sheriff a fost fondat în 1997. La baza lui a stat compania cu același nume, Sheriff SRL, fondată în 1993 de Ilia Kazmalî și Victor Gușan. Despre acest holding, publicația anticorupție.md a scris că ar contribui practic cu 1/4 din bugetul nerecuneoscutei „republici moldovenești nistrene”. Compania are activitate pe toate segmentele economiei – comerțul cu produse alimentare, automobile, carburanți, medicamente, producerea și exportul alcoolului, servicii hoteliere, telefonie fixă și mobilă, internet, bănci și asigurări, sport și presă. Tot aceștia controlează și compania KVINT din 2006 – cel mai mare producător de băuturi spirtoase din regiune.

Succesele imperiului financiar al lui Gușan a coincis și cu succesul clubul de fotbal pe plan sportiv. FC Sheriff Tiraspol a luat practic toate titlurile de campioană din anul 2000 până în prezent (19 în total), cu excepția sezoanelor 2010-2011 și 2014-2015.

Scrie despre politică într-un mod unic în Moldova - neserios, serios! Nu-i prea scapă nimic din actualitate și știe să o explice pe limba tuturor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.