fbpx

„Suntem mai mult trişti decât îngrijoraţi”: Ancelotti, după meciul Real Madrid cu Sheriff Tiraspol

Carlo Ancelotti s-a chinuit să explice marea contraperformanţă înregistrată marţi seara contra lui Sheriff Tiraspol (1-2), pe Santiago Bernabeu, în grupele Ligii Campionilor, mai ales că spaniolii au dominat fiecare aspect al jocului, mai puţin tabela de scor. Real a avut 30 de şuturi la poartă şi 11 pe spaţiul porţii, 13 cornere, dar a marcat un singur gol, în timp ce moldovenii au avut patru şuturi la poartă, trei pe spaţiul porţii, un corner şi au înscris de două ori.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Totul le-a mers bine lor, iar totul a mers rău pentru noi. Suntem mai mult trişti decât îngrijoraţi. Am jucat cu intensitate şi cu angajament, dar micile detalii au făcut diferenţa. Echipa a jucat bine, puteam fi mai exacţi în careu, dar e greu de explicat ce s-a întâmplat.

Sheriff s-a apărat bine, aşa cum a putut, foarte retrasă în spate. Ne-a lăsat să jucăm în exterior, am rupt liniile de multe ori şi am avut multe centrări, dar nu am fost concentraţi. Micile detalii ne-au costat acest joc şi ar trebui să învăţăm din asta pentru viitor. A fost însă o înfrângere pe care nu o meritam”, a declarat Ancelotti, la conferinţa de presă după joc, citat de digisport.

Sheriff Tiraspol, campioana Republicii Moldova, cu un joc solid şi exact, a provocat senzaţie pe Santiago Bernabeu, unde s-a impus cu 2-1 prin golurile uzbekului Jasurbek Yakhshiboev (23) şi luxemburghezul Sebastien Thill (90+1). Pentru Real a înscris Karim Benzema (65 – penalty).

„Visam să câştigăm pe Bernabeu, mereu am urmărit Madrid în Liga Campionilor, unde sunt echipa cea mai de succes, aşa că victoria pe terenul lor este o realizare uriaşă. Dar mai e un drum lung de parcurs, nu te poţi relaxa pentru că nu este logic aşa ceva în fotbal, aşa cum arată acest rezultat. Am venit aici cu cuţitul între dinţi şi acum aşteptăm următorul meci”, a declarat după meci brazilianul Gustavo Dulanto (Sheriff).

Frank Castaneda, căpitanul lui Sheriff, a declarat că era optimist înainte de meci: „Ştiam că putem câştiga aici şi înainte de joc aveam asta în capul nostru, iar din postura de căpitan am încercat să motivez echipa să le spun că se poate pentru că aşa e fotbalul. Real Madrid este o echipă istorică, dar pe teren sunt 11 jucători contra 11, am venit aici să obţinem victoria şi am obţinut-o”.

Thill, marcatorul golului victorios, era fericit pentru reuşita lui: „Suntem atât de fericiţi azi. Am făcut un meci bun. Echipa a fost atât de curajoasă în modul său de joc şi destul de norocoasă, iar din fericire am reuşit un gol uluitor”.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button