/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

Ministerul Educației neagă faptul că 32 de angajați din sistem și-au dat demisia, din obligația de a se testa la COVID

missing
29 septembrie 2021, ora 16:51

Ministerul Educației neagă faptul că 32 de angajați din sistem, din raioanele Hîncești, Glodeni, Căușeni și Ștefan Vodă, dintre care 18 profesori, și-au dat demisia din cauza obligației de a se testa la COVID-19, odată la 14 zile, din cont propriu, așa cum au anunțat anterior Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ). 

„În urma recepționării de la FSEȘ a datelor statistice cu privire la demisii, în scopul studierii situației reale, Ministerul a solicitat organelor locale de specialitate din domeniul învățământului și instituțiilor de învățământ să prezinte informații privind cazurile în care să fi fost acceptate cereri de demisie sau să fi fost solicitată demisia cadrelor didactice, indiferent de motivul invocat”, spun cei de la minister.

În urma analizei datelor, în perioada 23 august – 23 septembrie 2021, nu a fost confirmat niciun caz de demisie a cadrelor didactice ca urmare a deciziilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Au fost stabilite două cazuri de demisie care se referă la personalul non didactic, aceste situații urmând să fie analizate suplimentar.

„Ministerul Educației și Cercetării își exprimă regretul pentru informațiile cu caracter de dezinformare care au apărut în spațiul public și mizează în continuare pe un dialog corect, constructiv cu sindicatele, în interesul întregii comunități educaționale”, mai spun cei de la minister.

Amintim că, în cadrul aceluiași demers, FSEȘ și-a exprimat nemulțumirea față de neglijarea până în prezent a unui răspuns din partea autorităților pe marginea punctului 6 din hotărârea CNESP din 23 august2021, care impune efectuarea o dată la 14 zile a unui test la COVID din contul salariaților.

Membrii Consiliului General al FSEȘ au anunțat că primesc zilnic mesaje de nemulțumire din partea angajaților sistemului educațional în legătură cu această prevedere.

Anterior, ministra Sănătății Ala Nemerenco a declarat că angajații din sistemul educațional, care nu vor fi vaccinați, vor fi obligați să prezinte la fiecare două săptămâni rezultatul testului COVID-19. Acesta va fi făcut din resursele financiare proprii. Vor fi scutiți de obligativitatea prezentării testului, persoanele din sistemul educațional care dețin dovada imunizării sau a faptului că au avut COVID-19 în ultimele șase luni.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram