image
Sursa foto: Jurnal.md // Nadejda Roscovanu

„Făcut acasă”, la Jurnal TV: Aflați poveștile moldovenilor care au avut curajul să-și deschidă o afacere acasă

Unii au dedicat ani de zile muncii peste hotare, alții și-au făcut studiile la cele mai bune universități din lume, iar alții au studiat ani de zile o profesie, ca apoi să practice alta diametral opusă. Vorbim despre protagoniștii proiectului „Făcut Acasă”, la Jurnal TV, unde puteți descoperi poveștile moldovenilor care au pus pe roate afaceri rurale cu miros de levănțică, afaceri cu pâine ca la mama acasă sau au transformat casa străbunicilor într-o locuință de poveste.

Din reportajele realizate în cadrul proiectului "Făcut acasă" puteți afla povești despre oameni care, deși au studiat teologia, au ales să activeze în agricultură sau despre juriști și pedagogi care s-au lansat cu succes în apicultură. Veți cunoaște și oameni care și-au petrecut jumătate din viață peste hotare pentru ca apoi să revină și să investească într-o afacere cu flori, cu porumbei sau într-o fermă la țară.

Obiectivul proiectului „Făcut Acasă” este de a sprijini întreprinderile locale care trec prin criza COVID-19.

În reportajele de la Jurnal TV veți descoperi afacerile locale care sunt motorul economiei noastre și care încurajează cetățenii să nu le abandoneze și să ajute antreprenorii locali să rămână pe linia de plutire în timpul pandemiei globale.

Poveștile acestora sunt relatate la Jurnal TV cu susținerea Ambasadei Canadei în Moldova, România și Bulgaria și Canada Fund for Local Initiatives (CFLI).

Vedeți aici o serie de reportaje din cadrul proiectului.

Jurnal TVJurnal TV

Noutăţile partenerilor

comentarii: