Fenomenul migrației cadrelor medicale din Republica Moldova este încă prea puțin studiat. Asta face dificilă înțelegerea obiectivă a fenomenului și luarea măsurilor pentru reducerea migrației, întrucât e cert că numărul cadrelor medicale este în scădere. Conform Biroului Național de Statistică, numărul de medici s-a redus de la 16.000 în 1990 la aproximativ 10.550 în 2012, iar numărul asistenților medicali s-a înjumătățit (de la 46.000 la 22.760).
Studiile enumeră mai multe cauze pentru migrația cadrelor medicale, cum ar fi salariile, condițiile de muncă, lipsa echipamentului medical modern sau organizarea sistemului medical. Am povestit cu Ina Jacotă, ginecologă din Moldova, despre motivele care au determinat-o să plece și să practice medicina în altă țară.
Studii teoretice foarte bune în Moldova
Ina și-a petrecut adolescența între Moldova și alte țări din cauza serviciului părinților. Când a venit la facultate, a început să caute posibilități de a face stagii în alte țări. A studiat franceza la școală, apoi a fost în grupă francofonă la facultate. În anul 4 și 5 a făcut două stagii în oftalmologie în Franța.
A absolvit medicina generală la Universitatea de Medicină și Farmaceutică în 2013, apoi a intrat la rezidențiat. Spune că a făcut studii de o calitate foarte bună, iar mai târziu, când a mers în Belgia, a observat că avea mai multe cunoștințe teoretice decât colegii ei belgieni. Profesorii din Moldova îi învățau pe tinerii specialiști să lucreze după protocoale internaționale.
„Când eram de gardă la spitalul nr. 1, domnul conferențiar universitar responsabil de grupa noastră putea să apară pe la 2-3 dimineața să ne întrebe care-i protocolul pe hemoragie sau pe avort spontan. Dacă-i spuneai că nu ții minte, întreba ce-o să faci când o să ai pacientă – o să spui că nu ții minte? Îi sunt recunoscătoare pentru asta, pentru cunoștințele teoretice pe care le-a transmis întregii grupe.”
Ina a intrat la rezidențiat în ginecologie. A fost concurență mare, era fericită că a trecut și entuziasmată că în sfârșit se apropie de a profesa medicina. Totuși, în al doilea an de rezidențiat a înțeles că a ajuns la limita a ce i se va permite să facă și, respectiv, să învețe. „Mergeam la conferințe științifice în România și vedeam că rezidenții de vârsta mea fac ecografii, cezariană, iar pentru mine asta era cosmos”, își amintește Ina. Ea și colegii ei puteau doar să urmărească specialiștii în ecografie dintr-o parte. „În Moldova, rezidentul nu ia decizii. Când e de gardă, aleargă, scrie foarte mult, face mici intervenții, dar mereu sub supravegherea cuiva”, povestește Ina.
Bursa în Belgia
Încurajată de profesori, Ina a aplicat la o bursă în Belgia. După evaluarea candidaturilor de către o comisie independentă din Belgia, Ina a primit singura bursă pe ginecologie oferită în acel an.
A avut 2 săptămâni de adaptare la spitalul universitar din Bruxelles, iar în a treia săptămână a rămas singură de gardă, ceva ce nu se întâmpla niciodată în Chișinău. „Îmi tremura costumul chirurgical pe mine”, își amintește ea. Era în anul trei, deci trebuia să știe să facă o cezariană de urgență, de exemplu, să scoată un copil în 2 minute, să acorde primul ajutor în caz de hemoragii masive. Totuși, dacă o situație depășește rezidentul, întotdeauna poate să sune un medicul de gardă.
Prima zi de lucru n-o va uita niciodată. Șeful ei urma să-i arate spitalul, însă el a fost chemat la o operație de urgență. În schimb, la ea a venit o moașă s-o cheme să facă o ecografie ca să decidă dacă pacienta merge la cezariană. Ina știa teoria și făcuse ecografii doar la centrul de simulare, nu și pe paciente. A făcut-o împreună cu moașa, a văzut că într-adevăr fătul era întors, dar tot își făcea griji. A fost ușurată când, după cezariană, chirurgul i-a confirmat că a luat decizia corectă
„După prima zi, când am ajuns acasă, am zis mulțumesc, Doamne, că n-am omorât pe nimeni. Totuși, a fost un exemplu foarte clar despre cât e de diferit sistemul. În Moldova, ca rezidentă, mă simțeam ca o școlăriță, aici însă am fost medică din prima zi.”
După cei doi ani de rezidențiat la Chișinău și încă doi în Belgia, s-a întors să susțină examenul de stat în Moldova. „Atunci am înțeles că dacă aș vrea să mă întorc în sistem, acesta nu mă va accepta. Eram prea tânără și prea independentă deja. În Moldova, la vârsta asta, trebuie să ai pe cineva care te acoperă, iar eu deja eram obișnuită să fac chestii, să iau multe decizii”, povestește Ina. După examenul de stat, la repartizare, i s-a propus să se angajeze la spitalul din Ștefan Vodă. „Eu deja eram obișnuită cu tehnica, să am ecograf, să am libertatea să fac operațiile atunci când sunt necesare, să fac intervenții ginecologice”, spune ea.
Practica în Germania
După examene, în 2017, Ina s-a întors la Bruxelles. Însă la angajare, prioritate aveau medicii tineri belgieni, după care ceilalți medici din UE și abia apoi cei non-UE. Ca potențială soluție, i s-a propus să dea din nou examenul de admitere la facultatea de medicină și alte examene de echivalare cu studiile din Moldova. Însă Ina nu-și dorea ca după 10 ani de studii să revină în anul întâi, așa că a renunțat la această opțiune.
Însă în Germania tânăra specialistă putea să-și echivaleze diploma cu un singur examen de medicină generală. Spre deosebire de Belgia și Moldova, aici rezidentul este angajat în spital și are statut de medic. Respectiv, poate decide dacă și când vrea să dea examen pentru a obține statutul de licențiat. Ina povestește că există medici care aleg să rămână rezidenți zeci de ani sau chiar toată viața pentru că, fiind rezidenți, se află mereu sub supravegherea unui medic licențiat cu care pot să se consulte. Totodată, chiar și medicii rezidenți au salarii mari. „Asta le permite să se întrețină pe sine, familia, să facă cursuri de formare”, povestește Ina.
În 2019, Ina s-a mutat în Germania împreună cu familia, în Saarbrucken. După un stagiu de două luni, ea s-a angajat la spital. Aici nu a apărut problema că ar fi din Moldova, pentru că majoritatea angajaților sunt și eu imigranți din Egipt, Azerbaijan, Siria, Liban…
În prezent, Ina este în concediu de îngrijire a copilului și urmează să revină la spital în 2022. Ea va putea să-și ia licența după minim 5 ani de rezidențiat și un anumit număr obligatoriu de intervenții chirurgicale.
Maturizarea ca medic
Noaptea, în toate spitalele din Germania de gardă sunt doar rezidenții, dar ei pot suna oricând medicii de serviciu, care sunt acasă. I s-a întâmplat de mai multe ori să-și sune superiorul noaptea, chiar și de câteva ori pentru a se asigura că a înțeles corect ce are de făcut. „Ni se tot repeta că în caz că situația te depășește sau nu ești sigură de ceva, mai bine întrebi de 4 ori dacă e nevoie”, povestește Ina.
Ina admite că se întâmplă mici greșeli, că nimeni nu e perfect. În schimb, ea spune că un medic nu are dreptul le greșeli mari. În obstetrică, lucrurile se întâmplă la minut. De medic depinde fătul, mama, bunăstarea unei femei tinere și capacitatea ei reproductivă, calitatea vieții unei paciente de orice vârstă. Din acest considerent, sistemul este construit în trepte, în care întrebi, citești, întrebi și a treia oară dacă e nevoie.
Ea a avut un singur caz în care pacienta chiar era la limită. Dar ca să devii mai bun, trebuie să studiezi mult și în continuu, ca să poți lua decizii informate și să-ți asumi responsabilități. Doar atunci te formezi ca medic, atunci când începi să iei decizii pentru pacient.
