04:17:07 25.04.2024
Stiri

Bărbatul care l-a împușcat pe Ronald Reagan pentru a o impresiona pe Jodie Foster va fi „eliberat necondiționat”

Actualitate 28.09.2021 09:00 Vizualizări1772 Autor: Ziarul National
Bărbatul care l-a împușcat pe Ronald Reagan pentru a o impresiona pe Jodie Foster va fi „eliberat necondiționat”


John Hinckley, bărbatul care a încercat să-l asasineze pe fostul președinte american Ronald Reagan, în 1981, va fi „eliberat necondiționat”, conform unei decizii luate de un judecător american, luni, relatează Reuters.

„După toți acești ani, voi permite eliberarea necondiționată a domnului Hinckley”, a spus judecătorul de district Paul Friedman, luni, în D.C.

În 2016, Friedman i-a permis lui Hinckley să fie mutat din spitalul psihiatric în care fusese internat vreme de trei decenii, dar i-a restricționat accesul la internet și libertatea de mișcare.

Luni, Friedman a spus că intenționează să elimine și aceste ultime restricții asupra libertății lui Hinckley pentru că probleme sale de sănătate psihică sunt „în remisie” și că „el nu mai reprezintă un pericol”.

Procuroarea federală Kacie Weston a spus în timpul audierii că Departamentul de Justiție al SUA a aprobat eliberarea lui Hinckley, însă a argumentat că restricțiile nu ar trebui ridicate formale până în iunie 2022, pentru ca procurorii să poată să-l monitorizeze pe Hinckley și să observe felul în care acesta va trăi de unul singur după moartea mamei sale.

În 1981, Hinckley a încercat să-l asasineze pe președintele Reagan, împușcându-l cu un revolver. Reagan a ajuns la spital cu un plămân perforat, însă s-a recuperat rapid. În tentativa de asasinat au mai fost răniți și purtătorul de cuvând al președintelui, James Brady, agentul Secret Service Timothy McCarthy și polițistul Thomas Delahanty.

La procesul său, Hinckley a fost declarat ca nefiind în deplinătatea capacităților mintale atunci când l-a împușcat pe Reagan. El fusese diagnosticat cu boli psihice.

Hinckley, care devenise obsedat de actrița Jodie Foster, a spus că a încercat să-l ucidă pe președintele american pentru a o impresiona pe actriță. După proces, Hinckley a spus că tentativa de asasinat a fost „cea mai grozavă ofrandă de iubire din istoria lumii”.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md