/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

/FOTO/ Imagini impresionante! China şi-a prezentat noile echipamente din dotarea forţelor aeriene

missing
28 septembrie 2021, ora 16:49

China şi-a prezentat noile echipamente din dotarea forţelor aeriene, de la drone de supraveghere sau de atac până la aeronave pentru război electronic. Prezentarea lor are loc pe fondul tensiunilor cu SUA şi Taiwanul şi în contextul în care Beijingul speră să finalizeze până în 2035 modernizarea forţelor sale armate, informează Digi24.

Potrivit unor experţi citaţi de media chineze, unele echipamente pot ataca instalaţii radar sau sisteme de avertizare şi comandă aeropurtate (AWACS).

Astfel, atât drona, cât şi avionul de vânătoare, aflate deja în serviciu activ, „vor juca un rol major în Strâmtoarea Taiwan şi în Marea Chinei de Sud”, a declarat analistul militar chinez, Song Zhongping.

Toate aceste aparate fără pilot vor permite forţelor armate chineze să efectueze misiuni de observare şi să facă raiduri în locuri până acum inaccesibile.

Mai mult, în contextul în care occidentalii sunt reticenţi să-şi vândă dronele cele mai avansate altor state, în afara aliaţilor apropiaţi, China se poziţionează ca „furnizor alternativ”, cu tarife convenabile, a menţionat pentru Kelvin Wong, din grupul britanic Janes, specializat în probleme de apărare.

Dronele chineze sunt folosite deja de armate străine cum sunt cele ale Arabiei Saudite sau Emiratelor Arabe Unite, informează Agerpres.

La rândul său, aparatul de vânătoare J-16D demonstrează “îmbunătăţirea globală” a capacităţilor de luptă ale Chinei, în opinia lui James Char, expert la Universitatea tehnologică Nanyang din Singapore.

Totuşi, potrivit mai multor experţi, China este încă în urma SUA, mai ales în domeniul motoarelor pentru avioane militare şi în ce priveşte numărul de sateliţi de comunicaţii necesari pentru ducerea la bun sfârşit a operaţiunilor.

Deşi Beijingul încă nu poate cu adevărat să-şi proiecteze puterea militară în afara zonei sale continentale, deţine totuşi un sistem de apărare maritimă şi aeriană credibil pentru a contracara o potenţială ofensivă americană, a spus Justin Bronk, analist la think tank-ul britanic Royal United Services Institute.

Prevăzută iniţial pentru finele anului 2020, expoziţia care a avut loc la salonul de la Zhuhai a fost amânată până acum din cauza pandemiei.

Sursa foto: digi24.ro

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram