vineri, 26 aprilie, 2024
11.6 C
Chișinău
HomepageAdvertorialeFermieri: PriaEvents a devenit o platformă de identificare a noilor parteneri

Fermieri: PriaEvents a devenit o platformă de identificare a noilor parteneri

Recomandate

Și de această dată, evenimentul Gala Fermierilor din Republica Moldova, organizat de PriaEvents recent la Chișinău, a fost marcat de prezentarea mai multor soluții importante pentru fermieri.

Zeci de agricultori au participat offline, iar alți sute au fost alături de speakerii evenimentului pe online.

Una dintre prioritățile de bază ale evenimentului a ținut de prezentarea oportunităților de comercializare a produselor, inclusiv pe piețele externe, dar și descrierea tuturor etapelor necesare de implementat pentru aceasta.

Mai mulți fermieri deja și-au setat obiectivele pentru noul sezon, au determinat schimbările necesare de implementat în funcție de recomandările experților.

„Acest eveniment ne oferă noi perspective, ne face să gândim altfel și să ne împărtășim cu experiența. În cadrul acestuia, am obținut o experiență unică. Anumite informații prezentate deja le-am asimilat și chiar am implementat unele idei în cadrul întreprinderii, altele urmează. Au fost prezentate exemple concrete de îmbunătățire a businessului. Având în vedere că punem mare accent pe comercializarea producției agricole, cred că ar fi foarte bine ca astfel de evenimente să se organizeze la început de an, pentru a putea încheia contracte futures”, a menționat Serghei Ivanov, SRL Profarm Invest.

Nicolai Tronciu, producător de vinuri în conversie eco, ne-a spus că își dorește mult să livreze vinurile sale supermarketurilor, astfel că, în cadrul evenimentului, deja a reușit să discute cu reprezentanța unui lanț de retail important.

„Acest eveniment merită toată atenția, ba chiar sunt de părerea că ar trebui organizat de mai multe ori pe an. Sunt bucuros că, fiind un mic fermier, pot participa în cadrul la așa evenimente. Acest forum ne oferă lecții importante, inclusiv ne stimulează să producem calitativ pentru a ajunge cu produsele noastre pe rafturile supermarketurilor. Una dintre cele mai importante discuții, cred eu, a fost cea despre modalitatea de accesare a piețelor externe. Analizându-mi posibilitățile, cred că aș putea iniția livrările către supermarketurile din țară”.

De aceeași părere este și Ion Moraru, administratorul unei ferme de păsări. Tânărul fermier spune că o soluție la capitolul comercializarea recoltei ar fi cooperarea producătorilor pentru a asigura volumele solicitate supermarketurilor.

„Mie, permanent, aceste evenimente îmi insuflă mai multă încredere în afacerea pe care o dezvolt, pentru că sunt prezentate oportunitățile valabile pentru noi, fermierii. Totodată, aflăm noi idei care ne prind bine ulterior, inclusiv realizăm un schimb de experiență cu alți fermieri. Cel mai mare impediment, la moment, ține de comercializarea anevoioasă. În acest sens, ar trebui să cooperăm pentru a asigura volumele necesare de livrare și pentru a investi în producere mai eficient”.

Gala Fermierilor din Republica Moldova, eveniment organizat de PriaEvents, a devenit o platformă eficientă de colaborare între fermieri, autorități și alți actori importanți din sector, punând pe masa de discuții unele dintre cele mai importante subiecte.

Luminita Crivoi
Luminita Crivoi
Expert în agricultură

Citește și ›

Advertoriale