Au vrut „să vândă” o pedeapsă mai blândă pe un dosar de viol cu 55 mii lei: Trei bărbați, reținuți

Trei persoane din Florești și Sîngerei au fost reținute pentru trafic de influență. Potrivit CNA, aceștia ar fi promis să scape de pușcărie pe figuranții unui dosar de viol. Mai exact, suspecții cereau câte 55 mii lei de la fiecare pentru a le reduce pedeapsa sau pentru o sancțiune mai blândă.

Foto: stiri.md

Potrivit materialelor cauzei, bănuiții ar fi promis că pot influența persoane publice atât din cadrul Poliției, cât și a procuraturii și judecătoriei Florești, în scopul determinării acestora de a adopta decizii favorabile figuranților în dosarul de viol.

În procesul de acumulare a probelor, precum şi în baza declaraţiilor oferite de denunţător, s-a constatat că de la fiecare persoană implicată în dosarul de viol s-ar fi pretins și primit a câte 55 000 de lei, în mai multe tranșe, pentru aplicarea unei pedepse mai blânde - promisiune, pe care, însă, nu au onorat-o.

În acest caz a fost inițiată o urmărire penală pentru trafic de influenţă, iar cei trei suspecţi au fost reţinuţi pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la 7 ani de închisoare sau amendă penală 3000 la 4000 unităţi convenţionale.

Până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată, orice persoană se prezumă a fi nevinovată.

Procuratura Anticorupţie, oficiul Nord, conduce urmărirea penală.


Pub