Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Magistrații CSJ au respins…

DOC Magistrații CSJ au respins cererea de strămutare a cauzei penale, depusă de unul dintre avocații lui Plahotniuc, în dosarul privind aplicarea sechestrului pe un bun imobil

Magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au respins cererea avocatului Lucian Rogac în numele fostului lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM) Vladimir Plahotniuc referitor la strămutarea judecării recursului de la
Curtea de Apel (CA) Chişinău la o altă instanţă egală în grad în dosarul privind aplicarea sechestrului pe un bun imobil (casă de locuit) înregistrat pe numele companiei Mareches S.A. – firmă despre care RISE Moldova a scris anterior că ar reprezenta companii înregistrate în jurisdicții offshore.

Decizia a fost pronunțată luni, 27 septembrie, de către Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, în componența magistraților – Iurie Diaconu, Liliana Catan și Victor Boico.


Magistrații își motivează decizia prin faptul că cererea de strămutare a dosarului depusă de avocatul lui Plahotniuc nu corespunde cerințelor prevăzute de art. 47 alin. (1) din Codul de procedură penală, menționând că motivele invocate în cerere nu pot servi drept temei de strămutare a cauzei penale, „nefiind aduse argumente concrete şi obiective ce ar confirma existența conflictelor de interese, iar strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad ar duce la tergiversarea examinării acesteia şi nu la soluționarea ei obiectivă şi rapidă”.

„(…) În cererea de strămutare, avocatul invocă temeiuri de îndoială în imparțialitatea și independența membrilor judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Chișinău, indicând că repartizarea aleatorie a fost viciată şi că s-a depășit termenul rezonabil de judecare. Cu referire la argumentele avocatului indicate în cererea de strămutare, Colegiul Penal menționează că cele arătate mai sus nu cad sub incidența temeiurilor de strămutare a cauzei şi că acestea nu şi-au găsit confirmare (…)”, se arată în document.

În context, magistrații CSJ au respins cererea avocatului Lucian Rogac, în numele lui Vladimir Plahotniuc, privind strămutarea judecării recursului declarat împotriva încheierii Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, din 25 septembrie 2020, de la CA Chişinău la o altă instanţă egală în grad, ca fiind neîntemeiată.

Încheierea este irevocabilă.

Recursul depus de avocatul Rogac în numele lui Plahotniuc împotriva încheierii Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, din 25 septembrie 2020, prin care a fost dispusă aplicarea sechestrului pe cota de 1.0 a bunului imobil (casă de locuit), înregistrat în Cartea funciară pe numele companiei Mareches S.A. – firmă despre care RISE Moldova a scris anterior că ar reprezenta companii înregistrate în jurisdicții offshore, se află pe rol la CA Chișinău.

Pe 1 septembrie curent, avocatul Lucian Rogac, în numele lui Vladimir Plahotniuc, a înaintat o cerere prin care a solicitat strămutarea judecării recursului de la CA Chişinău la o altă instanţă egală în grad, motivând că „se încalcă dreptul la un proces echitabil şi se creează impedimente la exercitarea dreptului de proprietate asupra bunurilor sechestrate, în mod abuziv şi ilegal, repartizarea examinării recursului fiind făcută cu grave erori de procedură”. Totodată, avocatul lui Plahotniuc a indicat în cerere că „instanţa de judecată a depășit termenul legal de examinare a unor astfel de recursuri, ședințele de judecată fiind amânate nejustificat şi modificându-se datele de examinare cu anunțarea intenționat greșită a acestora”.

În decizia din 27 septembrie curent, magistrații CSJ au menționat că referitor la „ședințele stabilite pentru luna august 2021 se statuează că acestea au fost amânate şi că nu a fost îngrădit accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, consacrate de art. 20 Constituția R. Moldova și art. 6 CtEDO, nefiind atinse, partea apărării având posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege”.

Vladimir Plahotniuc a plecat din R. Moldova în iunie 2019, după ce partidul pe care-l conducea, PDM, a cedat guvernarea unei coaliții formate din Blocul ACUM și PSRM, destrămată în noiembrie 2019. Ulterior plecării lui Plahotniuc din țară, pe numele acestuia au fost pornite mai multe cauze penale.