09:52:18 25.04.2024
Stiri

Cine conduce delegația Parlamentului de la Chișinău la sesiunea APCE, în cadrul căreia urmează a fi ales un judecător la CtEDO din partea R. Moldova

Actualitate 27.09.2021 09:39 Vizualizări1722 Autor: Ziarul National
Cine conduce delegația Parlamentului de la Chișinău la sesiunea APCE, în cadrul căreia urmează a fi ales un judecător la CtEDO din partea R. Moldova


O delegație a Parlamentului Republicii Moldova participă, în perioada 27 - 30 septembrie curent, la sesiunea de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de la Strasbourg.

Președintele delegației naționale la APCE este deputatul Ion Groza, vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană. De asemenea, Republica Moldova este reprezentată de vicepreședinții Parlamentului, Mihail Popșoi și Vlad Batrîncea, precum și de Adela Răileanu, vicepreședintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Natalia Davidovici, secretarul Comisiei drepturile omului și relații interetnice.

Parlamentarii noștri vor participa la prezentarea Raportului de activitate al Biroului și Comisiei permanente a APCE, în cadrul căruia se regăsește subiectul privind observarea alegerilor legislative anticipate în Republica Moldova.

Agenda APCE mai include alegerea judecătorilor la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO), inclusiv un reprezentant din partea R. Moldova.

CITIȚI și DOC // Cine ar putea fi viitorul judecător la CtEDO din partea R. Moldova: APCE are de ales între două persoane, după ce candidatura lui Nicolae Eșanu a fost RESPINSĂ

Un comunicat de presă al Parlamentului mai arată că oficialii de la Chișinău urmează să participe la o serie de întrevederi cu președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Rik Daems, și coraportorii APCE pentru Republica Moldova.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md