Charles Michel după întâlnirea cu Natalia Gavrilița: Moldova este un partener important și prioritar pentru noi

27 Sept. 2021, 14:48
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
27 Sept. 2021, 14:48 // Actual //  MD Bani

În perioada 27 – 28 septembrie, Natalia Gavrilița efectuează prima sa vizită în străinătate în calitate de Prim-ministru. Prima întrevede a avut-o chiar în această dimineață cu Charles Michel, Președintele Consiliului European.

În cadrul întâlnirii, Natalia Gavrilița a mulțumit înaltului oficial european pentru susținerea pe care Consiliul European o oferă țării noastre și a spus că acest suport este extrem de important pentru consolidarea proceselor democratice, reformarea justiției și instituțiilor statului, relansarea economică și crearea locurilor de muncă, și creșterea bunăstării cetățenilor. La fel, oficialii au avut un schimb de opinii referitor la prioritățile pentru Summit-ul Parteneriatului Estic, care urmează a fi desfășurat în decembrie curent.

Referindu-se la prioritățile Guvernului pe care îl conduce, Natalia Gavrilița a vorbit despre reforma justiției și anticorupție, inclusiv investigarea fraudei  bancare, gestionarea pandemiei COVID-19 și pachetul de suport economic și social necesar pentru relansarea creșterii economice.

La rândul său, Charles Michel a menționat că:  „UE este deschisa să sprijine în continuare Republica Moldova și agenda de reforme ambițioase pe care și-o propune. Moldova este un partener important și prioritar pentru noi”.

Premierul și-a exprimat încrederea că actuala vizită va pune bazele pentru impulsionarea relațiilor între Republica Moldova și Uniunea Europeană, astfel încât, în următoarea perioadă, să fie posibilă avansarea dialogurilor la nivel înalt pe securitate, justiție, energie.

În context, Natalia Gavrilița a menționat că Republica Moldova este interesată de extinderea domeniilor de cooperare, dar și de dezvoltarea în continuare a politicilor naționale în conformitate cu Acordul de Asociere.

Realitatea Live

18 Apr. 2024, 13:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Soroceanu Olga
18 Apr. 2024, 13:42 // Slider //  Soroceanu Olga

În data de 12 aprilie, localitatea Anenii Noi a găzduit Târgul locurilor de muncă și meșteșugărit, un eveniment ce a reunit atât angajatori, cât și meșteșugari, în efortul lor de a facilita accesul la locuri de muncă și de a promova meșteșugurile tradiționale, atât pentru populația locală cât și pentru refugiații din Ucraina stabiliți aici.

Printre participanți s-a numărat și șefa ANOFM din raionul Anenii Noi, Zinaida Iordachescu, care a subliniat diversitatea agenților economici implicați și importanța acestui eveniment pentru economia locală și națională:

„Avem agenți economici din Anenii Noi, avem de la Congresul Ucrainenilor, avem de la inspectoratul general de poliție, carabinieri, agenți economici din Chișinău fiindcă nu suntem la o distanță atât de mare și angajăm foarte multe persoane și în municipiul Chișinău.”

Evenimentul a reunit aproximativ 12 angajatori și 22 de meșteșugari, iar participanții au avut oportunitatea să afle informații despre piața muncii, să primească ghidare în carieră și să participe la cursuri de formare profesională. Printre beneficiarii acestor servicii s-a numărat și Laurenția Starciuc, care a apreciat eforturile depuse pentru a le oferi oamenilor perspective noi în câmpul muncii:

„M-am apropiat de orice căsuță, mi-am luat diverse cărți pentru a fi informată. Sunt oportunități care oferă posibilitatea de a te angaja în câmpul muncii.”

Evenimentul face parte din proiectul „Creșterea Rezilienței prin Angajare și Coeziune Socială”, implementat în consorțiu de Helvetas Moldova și HEKS – EPER Moldova, cu suportul financiar al Guvernului Elveției. Partener strategic de implementare: ANOFM.

Directorul de țară al HEKS – EPER Moldova, Peter Fenoy, a subliniat importanța coeziunii sociale și a dezvoltării economice sustenabile pentru comunitatea din Anenii Noi:

„HEKS – EPER Moldova a fost implicată în mai multe activități legate de atenuarea consecințelor conflictului din țara vecină, Ucraina. În Moldova, din păcate, influența refugiaților din Ucraina a generat mai multe necesități în baza dificultăților noastre obișnuite cu care ne confruntăm înainte de acest conflict. Ne dorim să aducem împreună oameni din diverse medii și să le oferim șanse egale de dezvoltare, indiferent de originea sau situația lor actuală.”

Târgul locurilor de muncă și meșteșugăritul reprezintă un pas important în direcția dezvoltării economice și sociale a comunității din Anenii Noi, evidențiind potențialul local și promovând oportunitățile de angajare și de creștere profesională pentru toți participanții.

Următoarele evenimente cu aceeași tematică vor avea loc pe 19 aprilie la Ialoveni și pe 29 mai la Chișinău.

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău