Principală  —  IMPORTANTE   —   SONDAJ/ Șor a rămas fără…

SONDAJ Șor a rămas fără salariu. Va rămâne și fără mandat?

Parlamentul l-a lipsit pe Ilan Șor de salariul de deputat. Pentru nefrecventarea ședințelor. În 2017, Șor a fost condamnat de prima instanță la 7,6 ani de închisoare în dosarul miliardului furat. În 2019, după căderea regimului Plahotniuc, fuge din R. Moldova. Timp de 3 ani, dosarul s-a aflat în examinare la Curtea de Apel Cahul, fără nicio finalitate. Din vară, cazul a fost strămutat la Curtea de Apel Chișinău, dar lucrurile trenează și aici. Prima ședință (15.09.21) de după strămutare a fost amânată pentru 21.09, dar fără urmare. „Tot dezmățul care s-a întâmplat la Cahul continuă și la Chișinău”, a comentat situația ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.

Alexandru Arseni, profesor universitar, doctor în drept

Contează ce va face Parlamentul. Dacă se dorea, trebuia, imediat după validare, deputații să pună problema exercitării mandatului de către Șor. Altfel-zis, să pună problema ridicării mandatului. Bază juridică avem: Legea cu privire la statutul deputatului, dar și, în special, Regulamentul Parlamentului care prevăd atât răspunderea disciplinară, cât și cea juridică, aplicate deputaților. Că i s-a retras salariul e în prevederile legale, urmează acum să i se aplice și răspunderea juridică – ridicarea mandatului. Calitatea de deputat este o funcție de demnitate publică, iar asta înseamnă că cetățenii trebuie să aibă în Parlament reprezentanți care să le exprime onoarea și demnitatea, și nu persoane certate cu legea. Faptul că examinarea dosarului în a doua instanță durează de aproape 4 ani este o sfidare a principiilor statului de drept și o discreditare a puterii judecătorești. Sentința trebuia demult pronunțată: ori vinovat, ori nu. După cum merg lucrurile, mandatul trebuie retras nu doar lui Șor, ci și judecătorilor care au „examinat” dosarul la Cahul.

Lilian Carp, deputat

Conform Constituției, mandatul deputatului poate fi ridicat în cazul în care există o incompatibilitate, sau dacă deputatul este condamnat printr-o decizie irevocabilă. Pentru a retrage mandatul unui deputat, în cazul în care nu frecventează ședințele Parlamentului, e necesar să avem în Constituție cel puțin aceleași prevederi ca și în cazul consilierilor locali. Consilierul local, dacă lipsește nemotivat de la trei ședințe consecutive, poate rămâne fără mandat. Tărăgănarea procesului în cazul dosarului Șor demonstrează încă o dată că este necesar sa facem schimbări serioase în sistemul de justiție, iar acțiunile de protejare a hoților ne motivează să mergem până la capăt cu reforma în acest domeniu.

Cornelia Cozonac, Centrul de Investigații Jurnalistice

Faptul că i s-a retras salariul, deja e mai mult decât a fost, dacă ținem cont că în Parlamentul precedent lui Șor, deși a lipsit de la ședințe, i s-a plătit salariul, din câte știu. După ce, în 2019, lui Șor i-a fost ridicată imunitatea, iar acum și salariul, logic ar fi să i se ridice și mandatul. Și spre asta cred că mergem. Acum există o presiune mai mare pe justiție, în legătură cu reformele inițiate de actuala guvernare și lucrurile vor evolua mai repede în toate dosarele de rezonanță, inclusiv în dosarul Șor, cel puțin asta sper să se întâmple. Problema e că, odată cu trecerea timpului și tărăgănarea dosarelor, se lucrează la distrugerea probelor, la ștergerea urmelor, așa cum s-a întâmplat în cazul furtului unor saci întregi de acte de la o bancă sau la convertirea unora dintre martori și la lichidarea altora. Și aici e marea problemă. O altă problemă, în opinia mea, este deficitul de cadre cu integritatea în regulă, care să facă claritate, lumină reală în aceste dosare grele.

Alecu Reniță, Asociația „Parlamentul-1990”

Cazul și dosarul Șor reprezintă modul de funcționare și fața justiției moldovenești. Ar fi necesar ca ministrul Litvinenco să facă o investigație instituțională și să aducă în spațiul public toți reprezentanții justiției care au pus pe linie moartă timp de ani de zile dosarul Șor. O altă investigație se cere față de ANI, SIS și Comisia Electorală Centrală, care au permis intrarea lui Șor în competiție pentru un nou mandat de deputat. Este foarte greu să lupți post-factum cu abuzurile și crimele. Acum e deosebit de complicat să-l lipsești de mandatul de parlamentar pe Șor, fiindcă se află și sub protecție constituțională. Ca în nuvela lui Lăpușneanu, lumea vrea capul lui Șor, dar mult mai important este să fie scos la suprafață lanțul lung de anchetatori, procurori și judecători, care au mimat, nu fără interes personal, care au instrumentat dosarul Șor în așa mod încât hoțul de milioane să ajungă nu la închisoare, ci în Parlament.

Pentru conformitate, P.G.

Ilan Șor, deputatul condamnat în 2017 la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani și care în 2019 Șor a fugit din R. Moldova și este anunțat în căutare, nu va mai primi niciun ban de la Parlament. Asta după ce președintele Parlamentului, Igor Grosu, a semnat la 10 septembrie curent un ordin în acest sens. Detalii aici