/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

Alegeri în Germania: Candidatul conservator Armin Laschet comite o gafă la vot

missing
26 septembrie 2021, ora 17:36

Armin Laschet, liderul conservatorilor cancelarului Angela Merkel, a comis duminică o gafă majoră la votul din cadrul alegerilor legislative, omiţând să îşi ascundă buletinul de vot în faţa camerelor, aşa cum cere codul electoral, relatează AFP, scrie agerpres.ro.

Armin Laschet, care a mai făcut şi alte greşeli în timpul campaniei electorale pentru alegerile care vor stabili cine o va înlocui pe Angela Merkel în fruntea guvernului, nu şi-a îndoit cum trebuie buletinul de vot pe care fiecare alegător german trebui să bifeze două X-uri pentru cele două voturi de care dispune.

Rezultatul a fost că, în momentul în care a introdus buletinul în urnă, în faţa camerelor de filmat, toată lumea a putut vedea că a bifat două X-uri pentru partidul său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), deşi votul trebuie să fie secret, conform legislaţiei germane. El a votat în circumscripţia sa, Aachen.

Alegătorul trebuie “să îşi împăturească buletinul astfel încât să nu i se vadă votul”, menţionează codul electoral.

Preşedintele Comisiei Electorale, Georg Thiel, a scris totuşi pe Twitter că buletinul de vot al lui Laschet este considerat valid pentru că a fost introdus în urnă. Cazul a fost totuşi în atenţia presei duminică, în timp ce germanii continuă să meargă la urne.

Armin Laschet a mai comis o gafă care l-a costat scump în privinţa popularităţii în timpul inundaţiilor devastatoare din vestul ţării în iulie.

Camerele de filmat l-au surprins râzând, în plan secund, în timp ce preşedintele german Frank-Walter Steinmeier susţinea un discurs în regiunile afectate de inundaţii, care au făcut 180 de morţi şi au provocat pagube imense.

Rezultatele scrutinului, care sunt aşteptate la ora locală 18.00 (16.00 GMT), se anunţă strânse între social-democraţi şi conservatori.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram