Trenul Chişinău-Bucureşti îşi va relua circulaţia. Vor fi două curse pe săptămână

Foto: Calea Ferată a Moldovei

La început de noiembrie, trenul Chişinău-Bucureşti îşi va relua circulaţia după o pauză de 20 de luni. Cursa a fost sistată în martie 2020 din cauza pandemiei COVID-19.

Directorul Căii Ferate din Moldova, Oleg Tofilat, a precizat pentru IPN că, inițial, vor fi două curse pe săptămână, marți și vineri, iar mai târziu, în funcție de numărul de pasageri, numărul curselor ar putea fi suplimentat. Durata călătoriei cu trenul Chișinău-București este în jur de 13 ore.

Oleg Tofilat a spus că relansarea cursei Chișinău-București depinde de mai multe aspecte: „E nevoie ca CFR [Compania «Căile Ferate Române»] să ne confirme disponibilitatea rețelei. Trebuie să reușim, totuși, cu reparația vagoanelor în termen. Poate să se întâmple ca unele componente n-o să vină la timp”, a specificat directorul CFM.

Oleg Tofilat a adăugat că, tot de la începutul lunii noiembrie, este preconizată și relansarea curselor spre Iași și Odesa pe trenuri modernizate.

Prețul unei călătorii va varia între 400 și 700 de lei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente