(foto) Infrastructură, biciclete și oameni politicoși. Vlada Caraman, despre primele sale impresii ca studentă în Danemarca

Foto: Vlada Caraman/galerie personală

Vlada Caraman a absolvit în această vară liceul „Ion Creangă” din Chișinău cu 10 pe linie la BAC, iar ulterior a devenit studentă în cel de-al doilea ca mărime oraș din Danemarca, Aarhus. Încă din vară, tânăra avea un vis – să studieze Cognitive Science la o universitate în statul suveran din Europa de Nord. Acum, poate să ne povestească și nouă cum e să fii studentă la 2 000 de kilometri distanță de Moldova.

A trecut aproape o lună de când Vlada Caraman este studentă la Universitatea Aarhus din Danemarca. Programul ei de licență este Cognitive Science (Științe Cognitive), un program interdisciplinar care combină șase domenii interconectate (neuroștiința, inteligența artificială, antropologie, psihologie, filosofie și lingvistică).

„Fiecare curs este structurat în două părți”

„Înainte de începutul anului de studiu propriu-zis, am avut o săptămână de introducere organizată de studenții mai mari care ne-au făcut procesul de acomodare mai simplu. Fiecare curs este structurat în două părți – un lecture, la care profesorul explică tema și ne oferă o imagine de ansamblu despre diferite concepte, iar apoi o lecție în care implementăm și explorăm în detalii ceea am învățat anterior”, spune Vlada.

„Avem o atmosferă plăcută și relaxantă la lecții”

Vlada Caraman/galerie personală

Tânăra ne povestește că la ore se pune accentul pe lucrul în echipă și pe aplicarea cunoștințelor: „Profesorii sunt foarte deschiși și prietenoși, gata mereu să te ajute. Spre uimirea mea, am mai mulți colegi danezi nativi decât internaționali. Cu toate acestea, avem o atmosferă plăcută și relaxantă la lecții; nu se simte nicio marginalizare a celor internaționali. Petrecem mult timp împreună, atât studiind, cât și savurându-ne timpul liber”.

„Aarhus este un oraș al studenților”

Vlada Caraman/galerie personală

În același timp, Vlada menționează că fiecare persoană are un grup de studiu care în rezultat facilitează procesul de învățare: „Comunicăm doar în engleză. Aarhus este un oraș al studenților, plin de oportunități; concertele, festivalurile, muzeele, viața de noapte, cumpărăturile și căminele sunt la câțiva pași distanță.

Probabil și de asta adaptarea mea în sistemul de învățământ universitar danez nu a fost deloc copleșitoare. Din contra, m-am simțit confortabil și entuziasmată să pășesc într-o lume nouă pentru mine”.

„Am ocazia să cunosc o multitudine de oameni interesanți”

Vlada Caraman/galerie personală

Vlada ne mai spune că mâncarea, cazarea și biletele de transport i-au părut cam scumpe la început, însă dacă începi să lucrezi part-time și mai primești și bursa de student, atunci te mai scutești de cheltuieli.

„Eu locuiesc la cămin și am rămas fascinată că am ocazia să cunosc o multitudine de oameni atât de diverși și interesanți, cu diferite culturi și povești.

Iar ce ține de viața în Danemarca, am rămas impresionată de infrastructura lor, de sistemul de transport public, de oamenii care circulă pe biciclete indiferent de vremea de afară, de organizarea din instituțiile publice și, desigur, de oamenii care zâmbesc mult și îți răspund politicos și amabil la orice întrebare”, subliniază protagonista acestui articol.

Vedeți aici interviul realizat cu Vlada după ce a susținut examenul de bacalaureat.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente