/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

Cinci sesiuni de informare! Deputații, aflați la primul mandat de parlamentar, instruiți cu privire la statutul și funcțiile Legislativului

missing
25 septembrie 2021, ora 11:48

Prima sesiune de informare și instruire din cea de-a treia etapă a programului de inițiere a deputaților legislaturii a XI-a, aflați la primul mandat de parlamentar, s-a desfășurat vineri, în format mixt, la Parlament.

Agenda discuțiilor a vizat ierarhia actelor normative, statutul și funcțiile Legislativului, statutul și rolul deputatului în Parlament, raporturile dintre Legislativ și alte instituții în stat.

În calitate de formatori, pentru sesiunea din 24 septembrie, au fost consultanții principali, reprezentanți ai Comisiei juridice, numiri și imunități și ai Direcției juridice a Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova.

Cea de-a treia etapă a Programului de inițiere a deputaților cuprinde cinci sesiuni de informare, care se vor desfășura pe parcursul lunii octombrie.

Astfel, la următoarele sesiuni deputații urmează să fie informați despre tehnica legislativă, controlul parlamentar asupra executării legii, petițiile cetățenilor ca instrument de control parlamentar, armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene, influența tratatelor internaționale asupra legislației naționale, etc.

Programul de inițiere a deputaților, aflați la primul lor mandat de parlamentar, are menirea de a asigura asistența organizatorică, informațională și tehnică pentru noii deputați.

Mai mult de jumătate din deputații, aleși la scrutinul parlamentar din 11 iulie 2021, sunt la primul lor  mandat de parlamentar. Recent, Curtea Constituțională a validat șase noi mandate de deputat. Este vorba despre candidații supleanți pe lista „Partidului Acțiune și Solidaritate”: Ana Calinici, Evghenia Cojocari, Boris Popa, Viorel Barda, Ana Oglinda și Dorel Iurcu.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram