Două țări, un program, un succes comun! 7 istorii de succes a colaborării dintre România și Moldova

Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, susținut de Uniunea Europeană cu un buget total de 89,1 milioane euro, din care 81 milioane – fonduri europene, numără acum aproape 200 de beneficiari din ambele țări.

Istoriile de succes de mai jos sunt despre eroii care se află în spatele realizărilor majore, sunt despre idei și vise realizate cu succes. Sunt doar cateva din cele circa 80 de proiecte în faza de implementare finanțate de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020.

Un singur program și mai multe istorii de succes despre cum două țări cooperează fructuos pentru a spori dezvoltarea economică şi a îmbunătăţi calitatea vieţii oamenilor din zona transfrontalieră prin investiţii comune în domeniul educaţiei,  sănătății, culturii, infrastructurii transfrontaliere, prevenirii dezastrelor naturale, siguranței și securității cetățenilor.

Promovarea colaborării transfrontaliere va constitui obiectul unui eveniment de amploare, ce va avea loc sâmbătă, 25 septembrie, de la ora 10.00, în Parcul Alunelul din or. Chișinău, în contextul marcării celei de-a 10-a ediții a Zilei Cooperării Europene.