Ministerul Culturii vrea o filarmonică nouă pe același loc. Bani încă nu-s

Astăzi se face un an de la incendiul care a devastat în proporție de 80 la sută clădirea Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. Pe parcursul acestui an nu s-a făcut aproape nimic – ministerul a făcut două rapoarte și s-au colectat donații.  

Ministerul și Filarmonica își doresc să construiască o clădire nouă, cu elementele arhitecturale care vor face trimitere la fosta clădire. Deocamdată, nimeni nu știe cât va costa aceasta, cât vor dura lucrările și de unde vor lua banii. 

Clădirea Filarmonicii a fost construită în 1912 și proiectată de arhitectul Chișinăului Mihail Cekerul-Kush. La început, aceasta era destinată circului, însă pe parcurs a găzduit și un cinematograf și un teatru de dramaturgie. În anul 1954, spațiul este folosit de Filarmonica Moldovenească. 

Sursa foto: OldChisinau

Pe 24 septembrie 2020, clădirea Filarmonicii a fost cuprinsă de flăcări. Potrivit  Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, principala cauză a incendiului a fost „nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la efectuarea lucrărilor de secționare și tăiere a metalului”. 

Focul a mistuit peste 3500 m2 din clădirea Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. Pereții și tavanul sălii principale au cedat, iar instrumentele muzicale au fost distruse. Svetlana Bivol, directoarea Filarmonicii, spune că suma prejudiciului cauzat a fost de aproximativ patru milioane de lei. 

 

 

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a declarat astăzi într-o conferință de presă că se vrea o nouă clădire pe același loc, însă nu se știe despre ce sumă ar fi vorba și cât timp va dura construcția. Deocamdată sunt adunați aproximativ 4,5 milioane de lei din donații, însă asta este o sumă insuficientă pentru un edificiu nou, modern și dotat cu toate obiectele necesare. „Intenționăm să construim aici o filarmonică modernă care ar răspunde tuturor cerințelor zilei de astăzi, atât din punct de vedere acustic, dar și din punct de vedere al utilajelor și mecanismelor scenice care astăzi au mai multe posibilități”, a explicat ministrul. 

Totuși, Ministerul Culturii a anunțat că va începe cu pași rapizi lucrul. Pentru prima etapă, urmează să fie anunțat un concurs pentru a selecta compania care va organiza concursul de idei. Ulterior, această companie va lansa concursul pe plan internațional, pentru a identifica cel mai bun proiect arhitectural. Doar în momentul în care va fi ales proiectul se va face devizul de cheltuieli și doar atunci se va cunoaște câți bani va costa construcția și cât timp vor dura lucrările.  

Clădirea avea 2 săli de concerte cu 773 și, respectiv, 214 locuri. În cadrul Filarmonicii activau patru colective: Orchestra Simfonică, Capela Corală Academică „Doina”, Ansamblul „Concertino”, Orchestra de Muzică Populară „Folclor” și alți artiști. 

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.