De la țările care nu permit decât o singura cetățenie, până la cele care nu impun nicio limită numărului cetățeniilor sau naționalităților deținute, spectrul situațiilor reale este foarte larg.
Regulile acordării cetățeniei s-au situat dintotdeauna, în UE, printre cele care țin de suveranitatea națională. Europa nu se amestecă în asta. Unele țări, cum este de pildă Franța, au permis dintotdeauna dubla, tripla, sau multipla cetățenie. Pentru statul francez, nu are nici cea mai mică importanță faptul că un cetățean de la République mai este în același timp cetățean al unei alte țări, sau al mai multora. Asta trebuie, desigur, corelat cu faptul că în Franța se consideră ca nu există grupuri sau minorități etnice. Toți cetățenii sunt priviți ca egali, iar sondajele pe bază etnică sunt interzise.
Pentru a da un singur exemplu, cunoscut și cât se poate de revelator, fostul patron al firmei Renault (dar și al japonezei Nissan), Carlos Ghosn, este cetățean francez, dar și brazilian, și libanez. Crescut în Brazilia, din părinți libanezi, Carlos Ghosn a putut fără probleme să primească cetățenia franceză și sa devină patronul acestei bijuterii a industriei franceze care este firma Renault. Actualmente refugiat în Liban, sub mandat de arestare japonez, el rămâne pentru justiția din Franța un cetățean francez și de altfel este periodic chemat să se prezinte în fata justiției din țara lui de adopție... ceea ce el, pitit în fortăreața lui libaneză, se păzește să facă.
Prin alte părți, în Germania, de pilda, iar până recent și în Belgia, legea poate fi foarte restrictivă. Teoretic, până acum cineva care dorea să devină german sau belgian trebuia să renunțe la cetățenia sau cetățeniile sale anterioare. Legea germană era, până în anul 2000, printre cele mai stricte de pe planetă, mai strictă și decât cea a Israelului, de fapt practic identică cu cea a Japoniei. Este vorba de ceea ce se numește „dreptul sângelui”. Legea spunea că este cetățean german cel care se naște din părinți germani, indiferent unde a avut loc nașterea.
În schimb, țări precum Franța sau Statele Unite aplică ceea ce se numește „dreptul solului”: e cetățean cel care se naște pe teritoriul respectiv, indiferent de origini. Statele Unite extind asta și la perimetrul ambasadelor SUA din alte țări, sau la mijloacele de transport precum avioanele sau vapoarele. Un copil născut într-un avion sau vapor în drum spre SUA va deveni automat cetățean american, indirect de originea părinților.
Belgia a avut o legislație hibrida, foarte greu de aplicat. Aceasta nu le cerea noilor naturalizați să renunțe la cetățeniile lor anterioare, însă interzicea obținerea altei cetățenii după primirea celei belgiene (cu excepția celor acordate onorific, nesolicitate). Legea însă nu a fost niciodată aplicată și întotdeauna mii de persoane, în Bruxelles sau Antwerpen, centrul mondial al prelucrării diamantelor, au deținut în paralel cetățenia belgiană și pe cea israeliană. E vorba de situații aproape imposibil de controlat în practică.
În Belgia, astăzi, nu există o limită pentru cineva care primește cetățenia și care le poate păstra pe cea sau cele de dinainte. În schimb, odată căpătată cetățenia belgiană, persoana nu mai poate solicita o alta, a unei alte țări. E ca și cum s-ar considera că cetățenia belgiană constituie apogeul periplului identitar.
Desigur, aici nu e luată în cauză situația în care cineva primește o cetățenie de onoare, fără să fi solicitat-o. Acest caz e prevăzut și tolerat chiar și de țările care nu permit decât o singura cetățenie.
Chiar și legea germană a devenit, din 2000 încoace, mult mai flexibilă. În schimb, în Germania rămâne de actualitate interzicerea cu strictețe a căutării altei cetățenii după obținerea celei germane. Câteva milioane de germani au însă dubla sau multipla cetățenie, în special bună parte din etnicii turci.
Ca o ciudățenie, britanicii mai au automat și cetățenia Commonwealth-ului, rămășiță a imperiului mondial britanic, ceea ce le conferă anumite drepturi atunci când călătoresc prin țările din Commonwealth.
La scară planetară, multipla cetățenie este mai degrabă regula decât excepția, iar in Canada se întâmplă deseori ca miniștri din guvernul federal sa aibă simultan cetățenie franceza sau britanică.
In același timp, nu trebuie uitat ca a avea dubla sau multipla cetățenie implică multe avantaje, dar, în același timp, implică duble sau multiple responsabilități.
Cetățenia la mezat
Un sistem politic în care dubla cetățenie este tolerată și se obține legal este de preferat celui care oferă cetățenie pe bani...
Deși pare surprinzător la prima vedere, în multe țări ale Uniunii Europene naționalitatea se poate cumpăra, odată cu un pașaport și cu toate drepturile care decurg de acolo.
Austria, Bulgaria, Cipru, Irlanda, Ungaria, Marea Britanie, Portugalia ba chiar și Franța sunt, astfel, doar unele din cele 28 de țări ale UE (care vor rămâne 27 după Brexit, după ieșirea Marii Britanii) în care străinii cu bani pot cumpăra un pașaport și naționalitatea, devenind automat cetățean al UE.
Spania și Marea Britanie dau doar un drept permanent de reședință, de rezidență.
Oficial, e vorba de un stimulent pentru investitori. Dacă ai bani, cumpărând un pașaport și cetățenia, înseamnă că investești în economia țării.
E ușor de imaginat la ce abuzuri poate da naștere asta și în ce măsura poate fi preferat un onest sistem politic în care dubla cetățenie este tolerată și poate fi obținută legal.
***
Atunci când a ratificat Convenția europeană cu privire la cetățenie, în 1999, R. Moldova nu a formulat rezerve în privința interdicției multiplei cetățenii pentru anumite categorii de persoane, asumându-și astfel obligația de a le asigura tuturor cetățenilor săi, indiferent dacă dețin și cetățenia altor state, drepturi egale, inclusiv cel de a accede în funcții publice.
În 2002 pluralitatea cetățeniei a fost stipulată şi în Legea Supremă, puterea comunistă de atunci anulând prevederile constituționale care interziceau, cu eventuale excepții, multipla cetățenie. Peste câțiva ani însă tot comuniștii au fost cei care au început să introducă, prin intermediul unor legi organice, interdicții de a ocupa anumite funcții publice. Astfel, din 2007 cei care dețineau şi cetățenia altor state au fost exceptați de a ocupa posturi în mai multe instituţii ale statului, între care Guvern, Președinție, Curtea de Conturi, Comisia Electorală Centrală şi Serviciul de Informaţii şi Securitate, precum şi de a candida la alegeri, inclusiv parlamentare. Principalul argument invocat de PCRM în susţinerea acelei iniţiative a fost pretinsul pericol la care va fi fiind supusă securitatea statului dacă vor obține slujbe importante persoane cu multiple cetățenii. Iar criticii iniţiativei, opoziţia parlamentară şi apărători ai drepturilor omului, susţineau că interdicţia ar fi orientată mai ales împotriva procesului de redobândire a cetăţeniei româneşti care lua turaţii tot mai mari.
Disputa a ajuns la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului care în 2008 a condamnat R. Moldova calificând drept discriminatorii normele care le interzic persoanelor cu dublă sau multiplă cetăţenie să deţină funcţii publice. Ulterior, unele excepții au fost abrogate, altele însă mai rămăseseră în vigoare.
Printre ultimele excepții anulate de către Curtea Constituţională vizau militarii prin contract și studenții instituțiilor superioare de învățământ militar. Înalta Curte le-a declarat, în 2017, neconstituționale invocând, între altele, că aceste limitări nu sunt proporționale scopului asigurării loialității față de stat, afectând dreptul la muncă și la studii. Tot atunci, Înalta Curte a cerut Parlamentului să ajusteze şi prevederile legale ce se referă la angajații serviciilor de asigurare a securității.
Deşi la moment practic toate limitările legate de dubla sau multipla cetățenie au fost anulate, subiectul este adesea folosit în discursuri publice ca un instrument de obținere a unor dividende politice, mai ales în perioada campaniilor electorale. La modul practic însă, spun specialiștii, orice încercare de a limita pluralitatea cetățeniei, consfințită şi în Legea Supremă, dar şi în acorduri internaţionale ratificate de Moldova, ar fi sortită eșecului.
