Principală  —  IMPORTANTE   —   Detalii despre perchezițiile efectuate de…

Detalii despre perchezițiile efectuate de Procuratura Anticorupție la domiciliului ex-deputatului PDM Vladimir Andronachi în dosarul „furtul miliardului”

Procuratura Anticorupție (PA) de comun cu Serviciul de Informații și Securitate (SIS) au efectuat joi, 23 septembrie, percheziții la mai multe adrese, printre care și la domiciliul fostul deputat al Partidului Democrat din Moldova (PDM) Vladimir Andronachi în dosarul „frauda bancară”.

Astfel, potrivit PA, în rezultatul acțiunilor de urmărire penală procurorii au ridicat suporturi electronice, documente, bani, precum și alte obiecte relevante pentru anchetă.

Conform PA, persoanele vizate au fost citate la Procuratura anticorupție pentru a fi audiate în calitate de bănuit. Acțiunile de urmărire penală continuă, iar Procuratura va informa pe parcurs despre evoluțiile acestora.

La 20 septembrie, fostul deputat al Partidului Democrat (PDM) Vladimir Andronachi susține că a fost pus sub acuzare în dosarul „furtului miliardului”.

Într-o declarație remisă pe adresa redacției, ex-democratul menționează că, în timp ce el se află peste hotare „în scopuri medicale”, procuratura i-a înmânat soției lui, săptămâna trecută, o citație de primire a ordonanței de învinuire a lui în dosarul fraudei bancare.


ZdG a scris anterior că Vladimir Andronachi a fost ales deputat în anul 2014, pe lista PDM, unde a figurat cu numărul 23, iar în 2019 obține al doilea mandat fiind numărul nouă pe lista democraţilor pentru circumscripţia naţională.

Andronachi a fost subiectul mai multor investigaţii jurnalistice în care se menționa că familia Andronachi ar gestiona direct sau prin intermediari, afaceri de milioane de lei, care nu se regăsesc în declaraţiile de avere şi interese ale legislatorului.

În iulie 2021, ZdG a relatat despre faptul că două companii offshore cu nume similare din paradisul fiscal Belize au încasat un milion de euro din „Miliardul dispărut”. RISE Moldova a aflat că societățile create pe coasta de est a Americii Centrale sunt controlate de fostul democrat Vladimir Andronachi, un deputat de încredere al oligarhului Vlad Plahotniuc.

În timp RISE Moldova documenta acest subiect a obținut mai multe informații prețioase de la surse care au solicitat să le fie păstrătă confidențialitatea din motive ce țin de siguranța personală.

Din datele analizate de noi reiese că deputatul Andronachi figurează drept beneficiar efectiv al Webwest Alliance LTD, o societate creată în Belize, în aprilie 2009.

Soția lui, Nadejda Andronachi, este și ea beneficiară efectivă a unei companii din Belize. Firma se numește Black Sea Holdings SA.

Soția deputatului mai figurează drept beneficiară și la Manos Alliance LLP, o firmă din Marea Britanie.

Niciuna dintre cele trei firme de mai sus nu apar în declarațiile pe venit și interese ale lui Andronachi.

RISE Moldova a aflat că Vladimir Andronachi a deținut două conturi bancare la ABLV Bank din Letonia – o bancă atrasă în mai multe inginerii financiare și care, în cele din urmă, a cedat și a intrat în proces de lichidare.

Astfel, în perioada 2013-2017, Andronachi a încasat pe cele două conturi 385 de mii de euro. Banii au venit de la două societăți offshore pe care le controlează familia sa: Black Sea Holdings SA și Webwest Alliance LTD. În timpul tranzacțiilor bancare, la categoria „destinația plății” a fost indicat: „cheltuieli personale” sau „acord”.

Conform informațiilor de la Agenția Servicii Publice, în 2009, Webwest Alliance LTD – afiliată deputatului Andronachi, a devenit asociată unică a Universal Proiect SRL. Această firmă, cu sediul la Chișinău, a figurat într-un scandal public legat de construcția unui hotel din centrul capitalei, pe terenul monumentului de importanţă naţională – conacul Rîşcanu-Derojinscki (sfîrşitul sec. XIX).

În mai 2014, Webwest Alliance LTD se retrage din firma Universal Proiect SRL, iar noul asociat unic devine compania – Black Sea Holdings SA, controlată de soția deputatului Andronachi.

Câteva luni mai târziu, în noiembrie 2014, Universal Proiect SRL beneficiază de două transferuri de la Banca de Economii (BEM), în valoare de 32,8 milioane de lei, cu destinația „avans 15% pentru reconstrucție și restaurare conform contractului din 24 noiembrie 2014 și tranșa doua”, conform aceluiași acord dintre firmă și bancă.

La doar câteva zile de la încasarea banilor, Universal Proiect SRL convertește milioanele de lei în valută străină și îi scoate din țară, prin transferarea a aproape două milioane de dolari (echivalentul a 30,7 milioane de lei) pe conturile din Letonia ale companiei britanice Sirmastra Sales LP. Reprezentantul oficial al acestei întreprinderi a figurat Andrei Serebreacov, un cetățean moldovean.

ZdG a scris anterior că ex-deputatul Vladimir Andronachi este un apropiat al fostului lider al PDM, Vladimir Plahotniuc. Numele acestuia a apărut în plângerea depusă în 2016 de controversatul om de afaceri Veaceslav Platon la adresa procurorilor români, în care se relatează despre implicarea lui Andronachi, în calitate de reprezentant al lui Plahotniuc, într-un şir de tranzacţii financiare. Detalii aici