DOC // Zeci de angajați din sistemul educației au ales DEMISIA în defavoarea vaccinării împotriva COVID-19. Sindicatele de ramură cer ABROGAREA deciziei prin care profesorii nevaccinați sunt obligați să se testeze din bani proprii
Mai mulți angajați din domeniul educației refuză categoric să se vaccineze împotriva COVID-19, iar după introducerea obligativității de a se testa o dată la 14 zile, din banii proprii, au decis să părăsească sistemul. Este vorba despre 32 de demisii ale angajaților din sistem, dintre care 18 cadre didactice, comunică Federația Sindicală a Educației și Științei.
Într-o scrisoare adresată premierului Natalia Gavrilița, sindicatele de ramură sunt nemulțumite că autoritățile nu au luat nicio decizie privind abrogarea punctului VI din hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică din 23 august curent, care impune efectuarea, o dată la 14 zile, a unui test la COVID-19 din contul salariaților din domeniul educației.
„La adresa noastră continuă să parvină mesaje de nemulțumire și revoltă ale salariaților în legătură cu această prevedere. În calitate de cei mai mari contribuabili la Fondul asigurărilor obligatorii de asistență medicală, angajații din învățământ sunt impuși să-și asigure condiții de muncă surse financiare proprii. În acest sens, reiterăm solicitarea noastră de a revizui sau de a abroga punctul VI din hotărârea CNESP din 23 august, pentru a nu pune în pericol bun desfășurare a procesului educațional”, se arată în scrisoarea adresată premierului Gavrilița.
Potrivit Federației Sindicale a Educației și Științei, de la începutul anului de studii și până la 20 septembrie curent au demisionat 32 de persoane din sistem, inclusiv 18 cadre didactice, „pe motivul constrângerilor impuse de autorități”.
Mai mult, sindicatele de ramură susțin că vor ataca în judecată „orice act prin care angajații din învățământ vor fi obligați să se testeze din banii proprii”.
Cei care vor submina democrația și independența R. Moldova, MONITORIZAȚI în continuare de SUA. „Statele Unite ale Americii sunt cei mai importanți parteneri ai R. Moldova atunci când vorbim de sancțiuni”
„Timpuri pe care nu le-a vrut Dumnezeu”: O expoziție dedicată foametei organizate de sovietici în Basarabia și filmul „Omorâți prin înfometare”, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău
Autoritățile R. Moldova, ajutate de 14 Înalți Consilieri UE în procesul de reforme și de integrare europeană: Jumătate dintre aceștia sunt din România