O echipă din cadrul FMI va veni în Moldova pentru a discuta despre un nou program de finanțare pentru țara noastră

Foto: afaceri.news

O echipă de experți a Fondului Monetar Internațional (FMI) va începe pe 27 septembrie discuțiile cu autoritățile din Republica Moldova, în legătură cu solicitarea autorităților de la Chișinău cu privire la inaugurarea unui nou program de susținere financiară pentru țara noastră. Anunțul a fost făcut de către reprezentantul permanent al FMI în Republica Moldova, Rodgers Chawani.

În cadrul declarației oficiale a FMI se menționează că: „Misiunea FMI va purta discuții în cadrul consultărilor pentru anul 2021, precum și pe marginea solicitării autorităților vis-à-vis de un nou program, axat pe un set de politici care să pună bazele restabilirii după pandemia de COVID-19 și promovării reformelor ce țin de buna guvernanță și a celor instituționale”.

Despre acest program s-a discutat pe 25 august curent între reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internațional (FMI) în Republica Moldova, Rodgers Chawani și Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Este vorba despre o finanțare în valoare de 235 de milioane de dolari. Banii reprezintă Alocații de Drepturi Speciale de Tragere(DST), fără obligații de rambursare sau anulare.

FMI este o organizaţie internaţională care are obiectivul de a promova cooperarea monetară internaţională, de a înlesni expansiunea şi creşterea echilibrată a comerţului internaţional, precum şi de a promova stabilitatea valutară.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente