image
Sursa foto: Jurnal.md

Echinocţiu 2021: Ce înseamnă toamna astronomică; Tradiţii și obiceiuri

Echinocţiul de toamnă, când Soarele se va afla pe ecuatorul ceresc, are loc anul acesta pe 22 septembrie, la ora 22:21, anunță Observatorul Astronomic.

Ziua va fi aproximativ egală cu noaptea de pe 26 septembrie.

Începând de la data de 22 septembrie, durata zilelor va fi în scădere, în timp ce cea a nopţilor va creşte, până când va avea loc solstiţiul de iarnă, la 21 decembrie.

Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică.

Aflându-se la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor.

Singurele excepţii sunt întâlnite în regiunile polare, în zona polului nord incepând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primavară.

În emisfera sudică a Pământului, data de 22 septembrie marchează începutul primaverii.

Dar în timpul echinocțiilor, toată lumea, de la un pol la celălalt, se bucură de o perioadă de 12 ore de zi și 12 ore de noapte. Dar distribuția nu este chiar atât de „egală” pe cât am putea crede, iar pentru acest lucru există o explicație științifică.

Se pare că, de fapt, avem ceva mai multă lumină de zi decât întuneric, la echinocțiu, în funcție de locul în care ne aflăm. După cum explică Serviciul Național Meteorologic din SUA, potrivit Digi24, orele „aproape” egale ale zilei și nopții se datorează modului complex de măsurare a răsăritului și refracției luminii solare în atmosfera noastră.

Echinocţiu de toamnă 2021: Tradiţii şi obiceiuri

Pentru o distribuție cu adevărat egală a perioadelor de zi și de noapte, trebuie să așteptăm câteva zile sau chiar săptămâni după echinocțiul oficial. Acea zi se numește equilux și apare în funcție latitudinea la care ne aflăm.

Conform tradiţiei populare, se spune că, după cum va fi vremea în această zi, aşa va fi şi anul viitor.

Se mai spune că, dacă va ploua în această dimineaţă de 22 septembrie, primăvara va fi ploioasă, în timp ce soare la amiază, înseamnă un an bun.

Se obişnuieşte ca în această zi de echinocţiu de toamnă să se bată nucile şi să se scuture merele şi gutuile.

Tot tradiţia populară ne mai spune că, în această zi florile sunt supărate şi plâng, notează antena3.ro, iar ca să rămână frumoase şi sănătoase pe toată durata iernii, trebuie unse cu mir sfinţit.

Noutăţile partenerilor

comentarii: