16:24:56 19.04.2024
Stiri

CURIOS // De ce o soră mai mare este mai bună decât un frate mai vârstnic pentru elefanți

Actualitate 22.09.2021 08:29 Vizualizări869 Autor: Ziarul National
CURIOS // De ce o soră mai mare este mai bună decât un frate mai vârstnic pentru elefanți


Pentru elefanţii tineri a avea o soră mai mare este mai benefic decât a avea un frate mai vârstnic, sugerează o nouă cercetare internaţională. Cercetători de la universităţi din Finlanda, Marea Britanie şi Myanmar au descoperit că în cazul elefanţilor asiatici, fraţii şi surorile mai mari le influenţează dezvoltarea încă de la începutul vieţii.

Pentru un pui de elefant, a fi crescut alături de fraţii/surorile mai mari creşte şansa de supravieţuire pe termen lung prin comparaţie cu unul care nu are fraţi/surori.

Studiul, realizat pe elefanţi asiatici semi-captivi din Myanmar a constatat, de asemenea, că surorile mai vârstnice au un impact mai mare asupra dezvoltării unui pui decât fraţii mai mari. Femelele de elefanţi crescute cu surori mai mari au trăit mai mult şi s-au reprodus pentru pentru prima dată în medie cu doi ani mai devreme decât cele cu fraţi mai mari. Reproducerea la o vârstă mai timpurie este în general asociată cu mai mulţi descendenţi de-a lungul vieţii unui elefant, au explicat cercetătorii.

În ceea priveşte elefanţii masculi crescuţi alături de surori mai mari, aceştia au trăit mai puţin, dar au avut o greutate corporală mai mare (aspect pozitiv), decât cei care au crescut alături de fraţi mai mari.

"Cercetările noastre confirmă că relaţiile dintre fraţi modelează vieţile individuale, în special la speciile sociale, cum ar fi elefanţii, unde comportamentele de cooperare sunt esenţiale pentru dezvoltarea, supravieţuirea şi potenţialul reproductiv al indivizilor'', a declarat Verane Berger, de la Universitatea Turku din Finlanda, autoare principală a studiului, citată de Agerpres.

Cercetarea a fost publicată în Journal of Animal Ecology şi a analizat date de la 2.344 de pui de elefant născuţi între 1945 şi 2018.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md