16:36:10 23.04.2024
Stiri

SUA ar putea oferi R. Moldova aproape 92 de MILIOANE de dolari, asistență financiară nerambursabilă

Actualitate 22.09.2021 12:38 Vizualizări2056 Autor: Ziarul National
SUA ar putea oferi R. Moldova aproape 92 de MILIOANE de dolari, asistență financiară nerambursabilă


Guvernul Statelor Unite ale Americii ar putea relua asistență financiară nerabursabilă pentru R. Moldova în baza unui acord expirat în vara anului curent, fiind rămase nevalorificate 91,78 de milioane de dolari.

Membrii Comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană au dat undă verde inițierii negocierilor și aprobării semnării Acordului de Repunere în vigoare a Acordurilor de asistență privind obiectivele de dezvoltare din 2016 între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii.

Mai exact, se propune inițierea negocierilor şi aprobarea semnării celui de-al unsprezecelea Amendament la Acordul de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru o guvernare democratică mai eficientă şi mai responsabilă, semnat la Chişinău la 28 septembrie 2016, al cărui termen de realizare a expirat la data de 31 mai 2021.

Totodată, negocierile vor viza şi semnarea celui de-al unsprezecelea Amendament la Acordul de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare între guvernele celor două țări pentru creşterea comerţului şi investiţiilor în sectoarele cheie, semnat la Chișinău la 28 septembrie 2016, al cărui termen de realizare a expirat la 30 iunie 2021.

Astfel, efectele juridice ale celor două acorduri vor fi restabilite, iar termenul de realizare a acestora va fi extins până pe 31 decembrie 2025.

Semnarea Acordului de Repunere în vigoare va contribui la utilizarea resurselor nevalorificate din cadrul Acordurilor de asistență din 2016. Suma totală a resurselor financiare nerambursabile în cadrul celor 10 Amendamente la Acordurile încheiate cu Guvernul SUA reprezintă 167,53 de milioane de dolari, dintre care au fost valorificate 75,75 de milioane.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md