Salarii majorate în ramura construcțiilor, însă insuficiente! Se prevăd unele majorări de la 1 ianuarie 2022

22 Sept. 2021, 12:22
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
22 Sept. 2021, 12:22 // Actual //  MD Bani

Partenerii sociali din ramura construcțiilor au convenit să modifice și să completeze Convenția colectivă în ramura construcțiilor pentru anii 2018-2022.

Acest lucru va fi posibil prin intermediul unui Acord de modificare a acesteia care prevede nivelul salariului tarifar pentru I-a categorie de calificare, coeficientul și valoarea minimă a salariului pentru unitățile care aplică sisteme netarifare de salarizare, inclusiv pașii următori în vederea majorării salariului în ramura construcțiilor și a industriei materialelor de construcții, scrie Realitatea.md.

„Părțile semnatare sunt: Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Federația Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor din Construcții ”SINDICONS”, Federația Patronatului din Construcții și Producere a Materialelor de Construcții din Republica Moldova și Federația Patronală a Constructorilor Drumarilor și a Producătorilor Materialelor de Construcții „CONDRUMAT”. Precizăm că Acordul de modificare a Convenției colective intră în vigoare la data de 1 octombrie 2021, însă părțile își asumă angajamentul de a purcede imediat la consultări și negocieri în vederea majorării salariului în ramură care ar urma să intre în vigoare de la data de 1 ianuarie 2022”, anunță sindicatele.

Conform Acordului, de la 1 octombrie 2021 salariul minim tarifar pentru categoria I de calificare va constitui 3 815 de lei, anterior acesta a constituit 3 100 de lei.

„Totodată, sunt stabiliți indicatorii salariului minim tarifar pentru cele 7 categoriile de calificare în toate componentele ramurii construcțiilor (industria extractivă, fabricarea cimentului, fabricarea produselor finite, activități în domeniul arhitecturii ș.a.). De asemenea, valoarea minimă a salariului pentru unitățile care aplică sisteme netarifare de salarizare a fost stabilit la nivel de 2 935 lei pentru muncitorii necalificați; 3 522 lei pentru muncitorii de calificare medie, 4 109 lei pentru muncitori de calificare superioară, iar pentru specialiști – la nivel de 4 402 lei” se mai arată în comunicatul sindicaliștilor.

Potrivit lui Victor Talmaci, președinte al Federației ”SINDICONS”, procesul de negocieri a fost unul anevoios și a durat mai bine de 2 ani. Deși au fost obținute unele realizări, nivelul salariului minim stabilit în ramura construcțiilor este unul insuficient.

Liderul sindical subliniază că sindicatele vor insista în continuare, în procesul de negocieri care urmează, ca de la 1 ianuarie 2022 salariul minim în ramură să fie stabilit la nivel de 6 000 mii lei.

„Pentru Federația ”SINDICONS”, dar cu siguranță și pentru patronatele din ramură, este important ca întreprinderile să se conformeze deciziilor prevăzute în Acordul încheiat pentru a diminua nivelul economiei “tenebre”, iar salariații, la rândul lor, să nu accepte salarii derizorii.”, a conchis liderul sindical.

Acordul de modificare a Convenției colective în ramura construcțiilor pentru anii 2018-2022 poate fi accesat aici.

Realitatea Live

19 Apr. 2024, 12:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
19 Apr. 2024, 12:18 // Actual //  Lupu Eduard

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a făcut public faptul că pentru a remedia situația restanțelor salariale ale angajaților de la Calea Ferată a Moldovei, guvernul va recurge la un credit în valoare de 35 de milioane de lei. Acest credit va fi obținut de la Loteria Moldovei, o întreprindere cu capital majoritar de stat, cunoscută în principal pentru activitățile sale de jocuri de noroc.

Acești bani sunt pentru achitarea salariilor timp de o lună.

Potrivit declarațiilor ministrului Spînu, făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră”, această mișcare financiară este parte a unui plan de achitare a salariilor, însă nu a oferit detalii despre condițiile împrumutului oferit de Loteria Moldovei. A precizat că doar că e o decizie a consiliilor celor două companii și că există un contract. Cu toate acestea, decizia de a lua un împrumut de la Loteria Moldovei a stârnit întrebări și discuții în mediul public, cu privire la raționalitatea acestei alegeri și la implicațiile pe termen lung.

În timp ce oficialii guvernamentali au asigurat că această mișcare este parte a unei strategii gândite cu atenție pentru a asigura viabilitatea financiară a Căii Ferate a Moldovei, mulți rămân curioși să vadă cum se va derula acest proces și care vor fi efectele pe termen lung ale acestei decizii neconvenționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău