Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Deputații BCS Vladimir Voronin…

DOC Deputații BCS Vladimir Voronin și Vasile Bolea au atacat la CC modificările operate la Legea cu privire la Procuratură, care prevăd evaluarea performanțelor procurorului general

Deputații Bocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) Vladimir Voronin și Vasile Bolea au atacat la Curtea Constituțională (CC) proiectul de lege privind modificarea Legii Procuraturii care a fost aprobat, pe 24 august, în lectură finală, cu 56 de voturi și care se referă la introducerea unor mecanisme de evaluare a activității procurorului general, cu posibilitatea eliberării din funcție a acestuia, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).

În sesizarea depusă la CC, deputații BCS susțin că „evaluarea performanțelor procurorului general contravine prevederilor art. 125 din Constituția R. Moldova”.

„Prevederile legislative a căror constituționalitate se contestă în sesizare instituie o procedură ambiguă și neclară de evaluare a performanțelor procurorului general, procedură care se poate finaliza, în cazul calificativului „nesatisfăcător” cu eliberarea din funcție a procurorului general”, se arată în document.

Proiectul pentru modificare Legii cu privire la Procuratură, inițiat de deputați PAS, a fost aprobat, pe 24 august, în lectură finală, cu 56 de voturi.

Performanțele procurorului general urmează să fie evaluate de către o comisie specială, care va fi constituită la sesizarea președintelui țării sau a cel puțin a 3 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), iar în cazul în care în urma evaluării conducătorul Procuraturii Generale (PG) obține calificativul „nesatisfăcător” Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) va propune președintelui R. Moldova eliberarea din funcție a procurorului general. Este principala modificare operată la Legea cu privire la Procuratură.

Principala modificare aprobată la Legea cu privire la Procuratură se referă la introducerea unor mecanisme de evaluare a activității procurorului general, cu posibilitatea eliberării din funcție a acestuia, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).

Pe 1 septembrie curent, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul de promulgare a legii, iar vineri, 3 septembrie, documentul a fost publicat în Monitorul Oficial.