Rusia ar urma să-şi majoreze exporturile de petrol în trimestrul patru al anului

21 Sept. 2021, 18:25
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
21 Sept. 2021, 18:25 // Actual //  MD Bani

Rusia ar urma să își majoreze în trimestrul patru exporturile de petrol din Ural prin porturile de la Marea Baltică, datorită producţiei posibil mai ridicate şi a scăderii sezoniere a cererii interne de produse petroliere, se arată într-o analiză publicată marţi de Reuters.

Exporturile totale de petrol rusesc ar urma să crească cu 2,1% în trimestrul patru din 2021, comparativ cu precedentele trei luni.

Grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători, inclusiv Rusia) şi-a majorat producţia după ce atenuarea restricţiilor a majorat cererea de ţiţei.

Conform graficului de export, Rusia va majora exporturile de petrol din Ural prin porturile de la Marea Baltică (Primorsk şi Ust-Luga) cu peste 16%, la 18,7 milioane de tone, în trimestrul patru din 2021, comparativ cu precedentele trei luni.

Livrările din Ural şi din Siberia prin portul Novorossiisk de la Marea Neagră ar urma să se menţină nemodificate, la 6,1 milioane de tone, din cauza vremii nefavorabile.

Creşterea preţurilor gazelor naturale pe plan global, precum şi o iarnă mai rece în Europa şi Asia ar putea duce la majorarea cererii pentru petrol, astfel încât cotaţia barilului de ţiţei Brent ar putea ajunge la 80 de dolari în trimestrul patru din 2021, au avertizat luni analiştii de la Goldman Sachs, potrivit Reuters și Agerpres.

Anul acesta, cotaţia barilului de ţiţei a urcat cu peste 40%, în urma redresării cererii de petrol, pe măsură ce economia mondială îşi revine din pandemia de coronavirus.

Deşi impactul asupra economiei mondiale a variantei Delta a coronavirusului reprezintă încă o mare necunoscută, nu se va înregistra o diminuare a cererii de petrol prognozate pentru 2021 şi 2022, a previzionat recent Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol.

Realitatea Live

25 Apr. 2024, 17:45
 // Categoria: Economie // Autor:  Lupu Eduard
25 Apr. 2024, 17:45 // Economie //  Lupu Eduard

Parlamentul a adoptat un nou set de măsuri pentru reducerea birocrației în sectorul economic. Un proiect care propune modificarea unor acte normative privind controlul activității întreprinzătorilor în Republica Moldova a fost aprobat în lectura a doua de către 57 de deputați.

Aceste modificări legislative au ca scop crearea unui sistem de control mai eficient și previzibil, reducerea povară controlului și a sancțiunilor inechitabile, precum și stimularea investițiilor. Potrivit autorităților, noile reglementări vor duce la o scădere a timpului necesar pentru procedurile de control cu cel puțin 56,7 mii de ore pe an și la economii de aproape 70 de milioane de lei pe an, prin reducerea numărului de sancțiuni și a potențialelor abuzuri din partea organelor de control.

Proiectul prevede că antreprenorii vor avea dreptul să conteste deciziile de control în instanță. De asemenea, sunt introduse sancțiuni pentru abuzurile inspectorilor, iar supravegherea internă a autorităților de control va fi îmbunătățită. Se va face o distincție clară între „recomandări” și „indicații” oferite de inspectori, iar planurile de control vor fi unificate, luând în considerare diferitele tipuri de agenți economici și riscuri.

Anterior, ministrul Economiei, declara că acum jumătate de an erau 20 de mii de inspectori din diferite instituții de stat la un număr de 50 de mii de companii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău