Adunarea Generală a Judecătorilor, amânată cu două luni. Care au fost motivele

Julieta Saviţchi
21/09/2021

Adunarea Generală a Judecătorilor, programată pentru data de 1 octombrie, a fost amânată pentru 3 decembrie. Decizia a fost luată la şedinţa de marţi a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), la solicitarea preşedintelui interimar al instituţiei, Dorel Musteaţă.

Preşedintele interimar al CSM a argumentat cererea de amânare a Adunării Generale prin ultimele modificăro în legislaţie, inclusiv şi la CSM. „Conform noilor prevederi, data Adunării Generale a Judecătorilor trebuie să fie anunţată cu cel puţin două luni înainte. O altă prevedere este că cei şase membri ai CSM care urmează a fi aleşi la Adunare trebui să fie patru reprezentanţi din instanţele de fond, unul din partea Curţii Supreme de Justiţie şi unul din partea curţilor de apel. Până la modificarea legislaţiei, era alt raport. A trebuit să ne conformăm şi avem nevoie de timp pentru a pregăti adunarea”, a precizat Dorel Musteaţă.

Şeful interimar al CSM a mai spus că un impediment în desfăşurarea Adunării Generale a Judecătorilor este şi numătul mare de infectări cu Covid-19.

În cadrul Adunării Generale a Judecătorilor urmează să fie aleşi 6 membri ai CSM, patru membri pentru Colegiul pentru selecția și cariera judecătorului, trei membri ai Colegiului pentru evaluarea performanțelor judecătorilor şi trei membri supleanți ai Colegiului disciplinar.

Julieta Saviţchi
21/09/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii