image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Ceban susține că ar fi urmărit la indicația PAS: „Nu am ce ascunde, chiar dacă vi se cere să mă șantajați”; Ce spune PG

Primarul capitalei Ion Ceban susține că ar fi urmărit de structurile speciale și că este ținta unui atac care ar avea drept scop denigrarea imaginii sale.

Am fost informat că sunt urmărit la fiecare pas, se ocupă oameni serioși și structurile speciale pentru a face tot posibilul să mă murdărească. Nu vă chinuiți în zădar să aflați despre unde sunt intrările în primărie și în cabinetul meu. Nu am ce ascunde și nu îmi este frică chiar dacă vi se cere, stimați angajați din structurile de stat, să mă șantajați și pregătiți, cu percheziții la birou, domiciliu și cu arestul meu pe câteva zile, luni sau chiar mai mult”, a declarat Ion Ceban în cadrul ședinței serviciilor primăriei.

Primarul sugerează că Partidul Acțiune și Solidaritate ar fi contractat serviciile unei companii „în frunte cu o persoană cunoscută în România” care ar avea scopul să-l denigreze.

Știu că se merge pe la pretori, la șefi de direcții, primari de suburbii și le spun să meargă împotiva mea. Să știți că problemele oamenilor sunt mult mai fundamentale: scumpirile, migrația, sărăcia, salarii mici, lipsa locurilor de muncă. Oamenii așteaptă rezultate și nu show-uri ieftine care se dau pe tavă în așa numita luptă cu corupția” a mai spus primarul.

Ion Ceban a mai adăugat că „multă lume cu pufușor pe botișor” astăzi în pofida „filtrelor” partidului de la guvernare, revine în funcții: „Iată acolo căutați, cât privește primăria Chișinău, noi suntem deschiși”, a mai adăugat acesta.

PAS nu a comentat deocamdată aceste declarații. Procurorul general Alexandru Stoianoglo a declarat însă azi în cadrul unui briefing că procuratura nu a intentat niciun dosar penal împotriva primarului și că procuratura nu a primit nicio plângere din partea acestuia precum că ar fi șantajat. Procurorul a adăugat că dacă Ion Ceban va depune un denunț, cazul va fi cercetat.

Amintim că recent, președintele fracțiunii Partidului Liberal din Consiliul Municipal Chișinău, Ion Cebanu, a anunțat că primarul capitalei intenționează să-și formeze un nou partid și că își caută susținători în acest sens.

„A cam încheiat drujba de pe stânga politică și vrea să devină centrist. Tot de ce este preocupat acum este să-și adune oameni, bani și imagine pentru un partid nou. Cât prețurile cresc și covidul înflorește Ivan Ceban își schimbă haina politică și le suflă în ceafă guvernanților de la vremuri bune. Are ucaz să se transforme din socialist în democrat. Cum vă pare denumirea “partidul social democrat din Moldova”? Într-o strânsă legătură și ajutat de PSD din România, dar păstrând și denumirea camuflată de socialist”, a menționat consilierul municipal într-o postare pe pagina sa de facebook.

Noutăţile partenerilor

comentarii: