image
Sursa foto: Jurnal.md

Platforma DA îndeamnă conducerea RM să negocieze urgent cu Gazprom: Riscăm să avem cea mai mare scumpire din ultimii 10 ani

Platforma DA consideră că guvernarea este obligată să participe la negocieri cu Gazprom, deoarece peste 35 la sută din acțiunile Moldovagaz aparțin Guvernului. Astfel, în urma unor negocieri bilaterale, cu prezentarea argumentelor necesare, poate fi prevenită explozia prețului la gaze și creșterea tarifelor la agentul termic, consideră formațiunea.

Platforma DA susține că la masa negocierilor cu concernul rus, controlat de Guvernul Federației Ruse, trebuie să fie adusă în discuție și datoria de aproximativ 7 miliarde de dolari a Transnistriei pentru gaz, ce include energia electrică procurată de la termocentrala transnistreană, produsă din gazul neachitat, precum și alte facilități economice pentru regiunea transnistreană, obținute în detrimentul intereselor R. Moldova.

Formațiunea noastră consideră că demnitarii implicați în negocieri trebuie să aibă de această dată, în cadrul tratativelor cu partea rusă, o poziție verticală, și nu una marcată de subordonare, așa cum s-a întâmplat în perioada guvernării lui Dodon.

Totodată, Platforma DA solicită guvernării să înterprindă măsuri social-economice imediate, menite să prevină consecințele majorării tarifelor la gaze pentru cetățenii de rând și agenții economici și propune următorii pași concreți în acest sens:

1. Micșorarea temporară a cotei TVA pentru comercializarea gazelor de la 8% la 0% și reflectarea obligatorie a acestei micșorări în tariful aprobat de ANRE;

2. Acordarea unor compensații pentru familiile social-vulnerabile cu venituri sub minimul de existență, de cel puțin 30 % din valoarea gazelor consumate în perioada rece a anului - în acest context, miza este suportul financiar al partenerilor externi, care sunt gata să acorde Moldovei un sprijin fără precedent;

3. Efectuarea unui audit specializat rapid la Moldova Gaz în privința modului de formare a tarifului la gazele naturale și excluderea din formulă a tuturor cheltuielilor inopportune;

4. Conjugarea eforturilor autorităților statale și ale sectorului privat în vederea majorării volumului energiei electrice și termice din surse alternative, fără utilizarea gazelor natural;

5. Finalizarea promptă, după întârzierea semnificativă a construcției gazoductului Iasi – Chisinau, cu construirea rezervoarelor de depozitare la hotar cu România, în care să fie acumulate rezervele de gaz.

Noutăţile partenerilor

comentarii: