Alegerile din Găgăuzia – care sunt rezultatele și ce urmează pentru regiunea autonomă

La alegerile din UTA Găgăuzia care au avut loc ieri, 19 septembrie, au învins… independenții. De fapt, acest lucru este ceva obișnuit pentru regiune, unde politicienii locali preferă să candideze fără umbrela unui partid. Totuși, din puținii care au preferat afilierea de partid, cei mai mulți sunt de la Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor și doar unul de la PACE – unicele două partide care au avut reprezentanți la acest scrutin. Totodată, în 6 circumscripții nu a fost trecut pragul electoral de o treime din voturi.

Potrivit Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri), Adunarea Populară este autoritatea reprezentativă a Găgăuziei, care are dreptul de a adopta acte normative, în limitele competenței sale. Cu alte cuvinte, este organul legislativ al autonomiei.

Alegerile deputaților în Adunarea Populară a Găgăuziei se desfășoară în baza sistemului electoral majoritar în 35 de circumscripții uninominale. Respectiv, în organul legislativ local sunt 35 de deputați. Aceștia sunt aleși pentru un mandat de 4 ani.

Dacă nici un candidat nu are peste 50% din voturi, se organizează turul II. Totodată, dacă nu se validează alegerile într-o circumscripție, se organizează alegeri repetate peste două săptămâni.

Cifrele alegerilor:

Potrivit rezultatelor preliminare, cele mai multe mandate au fost luate de:

BECS – 6 deputați
PACE – 1 deputat
Independenți – 10 deputați

În 12 circumscripții va fi organizat turul II al alegerilor, deoarece niciun candidat nu a acumulat peste 50 la sută din voturi. În ele candidează 8 candidați BECS, restul fiind independenți.

În cele 6 circumscripții unde nu au fost adunate suficiente voturi, rămân aceeași candidați ca și în primul tur. În anul 2016, doar trei circumscripții au fost sub pragul de validare, dar atunci nu le-au ajuns doar câteva procente.

Cele mai puține voturi obținute din cei aleși le-a avut Valentin Gaidarji, reprezentant al PACE. Astfel, acesta a luat în circumscripția 23, Carbalia, 150 de voturi, suficiente pentru a ajunge deputat.

La polul opus se aaflă Dmitri Topal, reprezentantul BECS, care a luat cele mai multe voturi din toate circumscripțiile, pentru el votând 1123 de alegători în circumscripția 9, Vulcănești.

Cea mai mică rată de participare a fost în circumscripția 27 din Congaz. Din cei 5273 de alegători de pe liste, doar 1281, adică aproape 24%, s-au prezentat la vot. În top urmează circumscripția Comrat – 26,44% și Beșalma cu 29,12%. La nivel regional, prezența la vot a fost de 40,63%, cu 2% mai puțin decât la alegerile anterioare. Cea mai ridicată prezență a fost în Bugeac, unde au votat 79,88% din cei 1543 de alegători.

De menționat că, în conformitate cu legea cu privire la statutul Găgăuziei, numărul de deputați în adunarea populară a UTA Găgăuzia se stabilește să fie câte minim un deputat la 5000 de alegători. Totuși, o a doua condiție este ca pentru fiecare localitate din autonomie să existe minim un deputat. Astfel, de exemplu, ai circumscripții de 404 alegători (Carbalia), la o extremă, și circumscripții de 5217 locuitori (Baurci), la cealaltă extremă.

Scrie despre politică într-un mod unic în Moldova - neserios, serios! Nu-i prea scapă nimic din actualitate și știe să o explice pe limba tuturor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.