Dow Jones pierde peste 500 de puncte şi se îndreaptă către cel mai grav selloff din luna iulie. Ce a cauzat scăderile

20 Sept. 2021, 19:30
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
20 Sept. 2021, 19:30 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Bursele din Statele Unite au început săptămâna pe minus pe măsură ce investitorii continuă să facă un pas în spate în luna septembrie, luând în calcul noile riscuri cu care se confruntă piaţa americană de capital, relatează CNBC.

Dow Jones Industrial Average a pierdut peste 530 de puncte, sau 1,54%, la începutul şedinţei de tranzacţionare de luni, îndreptându-se astfel către cel mai mare declin zilnic din 19 iulie. S&P a scăzut cu 1,6%. Nasdaq, indicele marilor companii tech, a suferit un declin de 2%, scrie Ziarul Financiar.

Există un cumul de factori care au determinat scăderile:

  • Investitorii se tem de efectele „contagioase” ale pieţei imobiliare din China. Acţiunile incluse în indicele Hang Seng au înregistrat la un moment dat un minus de 4%, alimentate de prăbuşirea gigantului Evergrande Group, care ajunge la datorii de 300 de miliarde de dolari.
  • Rezerva Federală începe mâine o întâlnire de două zile şi investitorii se tem că banca centrală va semnala că este pregătită să retragă stimulentele monetare într-un moment marcat de inflaţie şi îmbunătăţiri în piaţa forţei de muncă.
  • Cazurile de Covid – cauzate de varianta Delta – rămân la nivelul lunii ianuarie, în contextul în care vremea rece se apropie încet şi sigur de America de Nord.
  • Septembrie este luna cu cele mai slabe performanţe din punct de vedere istoric pentru bursele din SUA. Datele arată că achiziţiile încep să revină la normal în a doua jumătate a lunii.
  • De asemenea, investitorii îşi fac griji din cauza spaţiului politic din Washington DC pe măsură ce se apropie deadline-ul pentru plafonarea datoriilor. După vacanţă, Congresul s-a reîntors în capitală, grăbindu-se să adopte proiecte pentru a evita închiderea guvernului.

Totodată, au scăzut şi acţiunile asociate cu creşterile raportate la nivel global. Ford şi multinaţionala Carrier Global, specializată în electrocasnice, au scăzut cu peste 3%. Acţiunile General Motors şi Boeing au pierdut fiecare câte 2%. Producătorul de oţel Nucor a înregistrat un minus de 2,8%.

Acţiunile din sectorul energiei au obţinut rezultate slabe după ce petrolul West Texas Intermediate (WTI) a scăzut cu 2% pe fondul fricilor din economia mondială. Astfel, Occidental Petroleum, Hess şi Devon Energy au suferit declinuri de aproape 5%

Realitatea Live

23 Apr. 2024, 13:34
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
23 Apr. 2024, 13:34 // Actual //  Lupu Eduard

Prețul gazului vândut de Energocom către Moldovagaz ar urma să fie între 300-350 dolari pentru mia de metri cubi, potrivit estimărilor făcute de Alexandr Slusari, membrul consiliului Energocom.

„Dacă în următoarele 7 zile nu se vor întâmplă oscilații la prețul gazului la burse, calcule orientative arată că Energocom va furniza Moldovagaz în luna viitoare metan la prețul aproximativ de 350 dolari per 1000 m3. Tendința bursieră, mai ales cea din România, arată că în următoarele luni prețul de achiziție la gaz rămâne cam în parametrii de 300-350 dolari, ceea ce permite micșorarea semnificativă a tarifelor , demult așteptată și meritată de populație și economia națională. După mine, e nevoie și de modificarea metodologiei stabilirii tarifelor, care în condițiile actuale nu poate fi bazată pe prețul mediul anual de achiziționare a gazului și ar trebui să fie mai flexibilă”, spune Slusari.

Mai mult ca atăt, membrul consiliului Energocom, susține că vara Moldovagaz ar trebui să anunțe licitație pentru întregul sezonul rece 2024/2025 și atunci e posibil să fie păstrat acest preț mic de achiziție, indiferent de situația pe burse în toamna-iarnă.

Tariful la gaz pentru consumatorii casnici s-a redus cu 19,9%, la 14,47 cu TVA inclus, potrivit deciziei ANRE aprobată în cadrul ședinței de astăzi, 21 februarie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău