image
Sursa foto: Profimedia

Comisia electorală rusă a denunţat sâmbătă atacuri informatice „din străinătate”

Comisia electorală rusă a denunţat sâmbătă atacuri informatice „din străinătate” împotriva resurselor sale, în a doua zi a votului pentru alegerile legislative, pentru care autorităţile au pus sub presiune giganţii internetului. Scrutinul, care se desfăşoară până duminică, are loc după luni de represiuni care au avut ca ţintă mişcarea opozantului Aleksei Navalnîi şi a aliaţilor lui, care i-au chemat pe alegătorii ruşi să „voteze inteligent” pentru candidaţii aflaţi în cea mai bună poziţie de a-i învinge pe cei ai puterii.

Sâmbătă, autorităţile electorale au afirmat că au fost supuse unui număr de „trei atacuri” organizate „din ţări străine”. Potrivit unui responsabil al Comisiei electorale, Aleksandr Sokolciuk, două atacuri au vizat resursele site-ului comisiei, iar un al treilea a fost de tipul „blocare a accesului”.

„Atacul a fost destul de puternic”, a afirmat Sokolciuk, citat de agenţiile de presă ruse, adăugând că alte atacuri sunt „în pregătire” pentru duminică, ziua principală a votului, care se desfăşoară parţial şi online.

Responsabilul rus nu a precizat care sunt statele acuzate de atac.

Opoziţia rusă a acuzat giganţii Google şi Apple de „cenzură” pentru că au cedat presiunii guvernului, retrăgând o aplicaţie electorală mobilă anti-Kremlin creată de mişcarea lui Navalnîi, scrie Agerpres.

A doua zi a alegerilor parlamentare a început sâmbătă în Rusia, secţiile de votare deschizându-se pe nu mai puţin de 11 fusuri orare. După închiderea urnelor duminică, Rusia ar urma să aibă o nouă componenţă a Dumei de Stat, de 450 de locuri, pentru următorii cinci ani, precum şi mai multe noi administraţii regionale şi municipale, scrie digi24.ro.

În prima zi de vot de vineri, observatorii independenţi de la organizaţia Golos au înregistrat circa 2.000 de încălcări procedurale - cele mai multe implicând fotografii şi înregistrări video, de obicei o dovadă că votul a fost cumpărat.

Potrivit Golos au fost multe cazuri de sosiri în masă ale unor oameni în uniformă pentru a vota, ceea ce sugerează că guvernul îi mobilizează pe toţi angajaţii statului pentru a asigura victoria partidului de guvernământ Rusia unită.

De asemenea, au existat sesizări că unele persoane au votat de mai multe ori, precum şi zeci de incidente de vot ilegal.

"A fost o zi teribilă. Unsuroasă şi murdară", a postat pe Twitter politiciana din Sankt Petersburg, Irina Fatianova.

Comisia electorală centrală a refuzat să înregistreze aceste plângeri şi pur şi simplu le-a ignorat, potrivit Golos. Pe de altă parte, şefa Comisiei electorale centrale, Ella Pamfilova, a elogiat vineri modul de organizare a votului.

Partidul Rusia unită încearcă să-şi conserve majoritatea absolută în Duma de Stat. Formaţiunea este susţinută de preşedintele Vladimir Putin, pentru care alegerile sunt un test important privind pulsul naţiunii. Mulţi reprezentanţi ai opoziţiei au interdicţie de vot, inclusiv susţinătorii criticului Kremlinului Aleksei Navalnîi, care a făcut apel la un vot împotriva Rusiei unite din colonia penitenciară în care este încarcerat.

Echipa lui Navalnîi s-a plâns că aplicaţia de mesagerie a Telegram a blocat reclamele electorale ale opoziţiei pentru prima oară sâmbătă.

Fondatorul Telegram Pavel Durov a explicat că boţii au fost blocaţi, întrucât nu mai este permisă campania electorală în ziua alegerilor. El a precizat că şi Apple şi Google au înlăturat din magazinele lor aplicaţia Smart Voting creată de echipa lui Navalnîi vineri.

Totuşi, activiştii opoziţiei au acuzat atât companiile americane, cât şi pe Durov, de cenzură politică.

Noutăţile partenerilor

comentarii: