Principală  —  IMPORTANTE   —   Terenul pe care este amplasată…

Terenul pe care este amplasată sala de nunți din rezervaţia de la Orheiul Vechi a fost înstrăinat și atribuit ilegal unei persoane fizice

Sursa: anticorupție.md
Sursa: anticorupție.md

Terenul de lângă sala de expoziţii de la Complexul muzeistic Orheiul Vechi, pe care a fost construită o sală de nunţi şi cumetrii, a fost înstrăinat şi atribuit ilegal unei persoane fizice, fiind prejudiciat statul. Constatarea a fost făcută de Agenţia Proprietăţii Publice (APP), notează Anticorupție.md.

„Terenul Rezervaţiei cultural-naturale Orheiul Vechi ţine de domeniul public al statului, iar conform legii, bunurile domeniului public formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului sau al administraţiilor teritoriale şi sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, înstrăinarea lor fiind interzisă”, se arată într-o scrisoare semnată de Eugeniu Cozonac, directorul APP.

În acest context, conducerea APP a solicitat Ministerului Culturii, administraţiei Rezervaţiei Orheiul Vechi şi Oficiului Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat să întreprindă măsurile necesare privind contestarea deciziilor Primăriei Trebujeni, prin care terenul pe care a fost construită sala de nunţi a fost dat în proprietate unei persoane fizice şi să fie restituit statului.

În anul 2016, Anticorupţie.md a scris despre neregulile de la Rezervaţia Orheiul Vechi, unde, lângă sala de expozii a descoperirilor arheologice, construită din banii poporului american, a fost construită o sală de nunţi şi cumetrii. Imobilul era înregistrat pe numele Liliei Colţa, directoarea Rezervaţiei. Aceasta a declarat că terenul cu suprafaţa de 0,06 ha i-a fost lăsat moştenire de mama soacră.

Ulterior, la începutul anului 2021, portalul Anticorupţie.md a mai publicat o anchetă în care a demonstrat prin documente că terenul a fost acaparat ilegal de către Lilia Colţa. Procuratura raionului Orhei a anunţat că s-a autosesizat în urma publicării investigaţiei jurnalistice, însă nu a luat nicio decizie, motivând că sunt raporturi civile.