Între viol și consimțământ – ce se întâmplă în zona „gri” a sexului

Ai acceptat vreodată să faci sex, chiar dacă nu ți-ai dorit, dar nu ai putut refuza partenerul? Sau poate te-ai simțit inconfortabil în timpul unei partide de sex, dar nu ai întrerupt-o pentru că nu ai vrut să-ți superi partenerul? Dacă răspunsul a fost afirmativ la una din aceste întrebări, atunci se pare că ai trecut printr-un viol din zona gri, fără să conștientizezi asta.

Ce este violul din zona gri

Este o formă indirectă de constrângere de a face sex, care poate fi percepută de ambii parteneri ca fiind o normalitate. Presiunea societății, tradițiile, insistența partenerului, teama că refuzul va stârni reacții negative, neîncrederea în sine sunt motivele ce determină persoana să accepte relațiile sexuale atunci când nu își dorește sau cu cineva cu care nu și-ar fi dorit să facă asta. De cele mai multe ori, persoana care a trecut printr-un astfel de viol, nu realizează că a fost supusă unei constrângeri, însă efectele asupra stării psihoemoționale pot fi la fel de grave ca și în cazul unui viol.

Termenul a apărut în 2007, atunci când revista Cosmopolitan a publicat articolul „Un nou tip de viol”. Articolul prezenta povestea unei tinere care a trecut printr-un viol din zona gri atunci când învăța la colegiu. După o ieșire cu unul dintre colegii ei, la care consumase împreună un pic de alcool, acesta îi propusese să facă sex. Chiar dacă tânăra a refuzat, băiatul nu a acceptat refuzul. Întreaga situație a făcut-o pe tânără să fie confuză de ceea ce s-a întâmplat, pentru că era ceva din zona gri, între viol și consimțământ. Se învinovățea pentru refuzul poate neconvingător, pe care băiatul l-a perceput drept provocare, și pentru faptul că nu a găsit puteri să opună rezistență. 

Alcoolul este de multe ori una dintre cauzele violului din zona gri. Dacă persoana nu poate confirma că vrea să facă sex sau nu manifestă interes și nu se implică în proces, chiar dacă aparent nu a refuzat, acesta este un viol. De cele mai multe ori, persoanele care au trăit o astfel de experiență se învinovățesc, se simt inconfortabil sau se tem să vorbească despre ceea ce au trăit, pentru că vor fi blamate sau nu vor găsi susținere, acestea fiind simptomele clasice în cazul unui viol. Pe de altă parte, cei care au săvârșit un astfel de viol pot să nu realizeze că și-au constrâns partenerul/a. 

În relațiile de cuplu

„Nu mă iubești, dacă refuzi să faci sex cu mine!” sau „Dacă eu vreau, și tu ar trebuie să vrei!”. Și clasicul „супружеский долг” (trad. „obligație conjugală”), pe care îl cunoaștem din trecutul nu atât de îndepărtat, este ceea ce determină persoanele să accepte în cuplu relații sexuale pe care nu și le doresc. Cel mai des cu violul din zona gri se confruntă femeile, acestea fiind supuse unei presiuni psihologice din partea partenerului, pe care uneori ambii pot să nu o conștientizeze.

„Deseori, femeile nu cred că se poate altfel”, spune sexologa Natalia Pavalachi. Specialista afirmă că de vină se face educația și modelul de familie în care cresc fetele.„De mici, fetițele sunt învățate să se supună în mare parte bărbaților. Astfel, fiind mature, acestea își neglijează propriile dorințe și nevoi pentru a face «ceea ce trebuie»”

În tradiția multor culturi, căsătoria presupune că femeia este mereu dispusă să facă sex atunci când își dorește partenerul ei, ceea ce nu corespunde deloc realităților de cuplu.

„Dacă femeia nu este respectată și înțeleasă de partenerul ei, dacă nu există armonie, femeia nu va avea dorință sexuală. În același timp, ea va accepta să facă sex, pentru că se simte obligată, iar acest lucru va agrava situația. Femeia este prinsă astfel într-un cerc vicios”

Sexologa spune că în practica ei se întâmplă ca femeile să se adreseze pentru a trata lipsa dorinței sexuale, fără să realizeze că esența problemei este alta.

Violul din zona gri poate fi comparat într-o anumită măsură cu violul marital, cu care se confruntă victimele violenței în familie, fie ea fizică, psihologică sau economică. Violul marital nu este deloc o raritate, iar pentru mulți acesta face parte din normalitatea unei căsnicii. Este complicat să elaborezi o statistică mondială a frecvenței violului marital. Totuși, în Statele Unite aproximativ 14% dintre femeile căsătorite au fost abuzate sexual de partenerii lor.

Consecințele

Sexul fără dorință are consecințe negative asupra relațiilor de cuplu și asupra sexualității. „Femeia poate ajunge la etapa în care are aversiune față de sex, nu mai are dorință sexuală și îi este neplăcută orice atingere”, explică Natalia Pavalachi. Sexologa afirmă că pot apărea și unele disfuncții sexuale, femeia nu mai simte excitare sau poate avea dureri în timpul actului sexual. Este afectată și încrederea în sine și în cei apropiați. 

În lipsa comunicării sau din cauza refuzului femeii de a vorbi despre ceea ce simte, partenerul nu va înțelege care este motivul problemelor apărute. 

Cultura consimțământului

Chiar dacă este greu să refuzi, trebuie să înțelegi că sexul nu este o datorie sau o obligațiune. Trebuie să explici partenerului de ce nu îți dorești să faci sex sau ce te face să te simți inconfortabil. „Pentru a avea un  «da» ferm, trebuie să fie existe și un «nu» ferm”, Natalia Pavalachi. Specialista susține că pentru a putea vorbi liber cu partenerul despre ceea ce simți și ceea ce îți dorești trebuie depășești teama și frustrările.

 Ambii parteneri trebuie să conștientizeze că sexul este posibil doar dacă ambii și-l doresc și participă activ, iar fiecare acțiune (sărut, atingeri, schimbarea pozițiilor corpului) necesită consimțământ. Consimțământul este manifestat nu doar prin cuvinte, ci și prin mimică și acțiuni, trebuie să te siguri că partenerul/a se simte confortabil și vrea să continue. 

Nu îți fie teamă să zici dacă ceva te deranjează sau să întrerupi sexul dacă nu te simți bine. Vorbește cu partenerul despre dorințele tale și întreabă-l ce și-ar dori el. „Comunicarea este una dintre cele mai eficiente soluții pentru a rezolva probleme de cuplu”, susține sexologa Natalia Pavalachi. 

Cultura consimțământului ar trebuie promovată încă din copilărie, iar educația sexuală are un rol important în acest sens. Copiii și adolescenții trebuie să învețe să construiască relații bazate pe încredere și respectarea granițelor personale. „Consimțământul trebuie promovat prin filme, cântece, ar trebuie să vedem exemple de relații sănătoase în cultură, astfel tinerii vor înțelege mai ușor de ce asta este importat”, explică Natalia Pavalachi. 

Cariera mea în jurnalism a început în 2021 la Moldova.org. La început m-am aventurat în subiecte legate ecologie și educație sexuală. Apoi, am devenit creatoare de conținut pentru contul de TikTok Moldova.org. Pe lângă asta, hobby-ul meu, fotografia, s-a dovedit o abilitate utilă pentru ilustrarea propriilor articole, dar și ale colegilor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.