„Virginitatea nu înseamnă doar himenul integru.” Lucruri bine de știut despre himen

pexels-photo-5218037 (1)
Foto: Anna Shvets

Virginitatea rămâne să fie un subiect controversat în societatea noastră și nu doar. De multe ori însă, acest aspect al vieții nu este tratat în toată complexitatea lui, ci se iau anumite criterii și se impun tuturor. Problema acestor criterii este că ele nu sunt relevante pentru 100 % din populație. Vorbind despre virginitatea tinerelor, involuntar ne axăm pe prezența himenului, deși această peliculă nu neapărat reprezintă lipsa contactelor sexuale per general. În acest context, am vorbit cu Nadejda Bordian, medică ginecologă la Neovita, despre miturile care au stat la baza venerării himenului, dar și de ce această peliculă nu este un indicator al virginității, scrie sexplicatii.md.

„Virginitatea, moral, etic și spiritual nu înseamnă doar himenul integru, fără urme de leziuni după contactul sexual, dar virginitatea înseamnă că persoana nu a avut niciun raport sexual, pentru că ele pot fi de diferite tipuri: anal, oral, vaginal”, spune medica. Multe tinere educate în familii conservative, cu o presiune deosebită din partea părinților, au frica să își înceapă viața sexuală vaginal, respectiv, fără a se informa, recurg la alte metode de satisfacere sexuală, iar uneori, fiind nepregătite pentru acestea, au de suferit.

Ginecologa ne spune că, în practica sa, părinții, dar și iubiții tinerelor vin cu acestea la un control medical pentru a afla dacă fata este virgină sau nu. Din păcate, aceste controale presupun identificarea prezenței sau absenței himenului. Respectiv, percepția de virginitate rămâne la un nivel rudimentar. Pentru că mai există cultul himenului, în prezent, medicina chirurgicală oferă o serie de posibilități de restabilire a peliculei.

Nadejda Bordian ne sugerează să definitivăm, în primul rând, conceptul de virginitate, pentru că: „Virginitatea e o noțiune foarte complexă. În timpul investigațiilor medicale, nu întrebăm pacienta dacă este virgină, dar dacă a avut vreun contact sexual de oricare tip. Este important, pentru că fetele lesbiene nu neapărat fac sex prin penetrarea vaginului”.

Importanța himenului în procesul de dezvirginare este doar ca un fapt de constatare, care ne arată că himenul a fost lezat după prima penetrare. Himenul poate avea diferite forme: poate fi cu orificiul mic, oval, zimțat. Din acest motive, prezența sau absența acelor picături de sânge depinde direct de forma orificiului himenului.

Dacă orificiul este mic, atunci e normal să vedem în urma penetrării pete de sânge, pentru că himenul se lezează, dar dacă orificiul himenului este mai mare, cu pliuri, atunci în timpul penetrării aceste pliuri au capacitatea de a se întind. Prin urmare, este posibil să nu fie nicio urmă de ruptură, respectiv, nicio picătură de sânge. De asemenea, himenul poate să nu aibă niciun orificiu, să se întindă pe diametrul vaginului, dar acest caz reprezintă o patologie care neapărat trebuie examinată la medic. De regulă, această patologie, dacă nu a fost observată la fetița mică, este observată la prima menstruație, când sângele menstrual nu găsește modalitate de ieșire din vagin, respectiv se adună în cavitatea vaginului, urmată de dureri, umflături. În aceste cazuri, este absolut necesară o intervenție chirurgicală de urgență.

Cine poate constata virginitatea

Circulă o serie de mituri potrivit cărora himenul se poate rupe în timpul efectuării unor exerciții fizice, dar medica ne spune că himenul este o peliculă foarte subțire și este elastică. El se întinde foarte ușor, respectiv, la unele femei, acesta poate să se rupă abia la prima naștere.

Am menționat mai mult despre cultul himenului și vizitele la medic pentru stabilirea virginității, în baza absenței sau prezenței himenului. În fond, consultările la medic sunt inutile în această situație, pentru că un certificat de virginitate poate fi obținut doar în urma consultării comisiei întocmite de un medic judiciar, ne spune ginecologa. De cele mai multe ori, se apelează la medicina legală când e vorba despre un abuz fizic.

Ascultați inclusiv ediția podcast-ului în care vorbim despre primul sex, precum și despre importanța himenului aici.

Taguri: ##sexplicații
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente