image
Sursa foto: twitter.com/inspiration4x

Cum a petrecut prima zi în spațiu echipajul Inspiration 4, cea mai îndrăzneață misiune a SpaceX de până acum

Cei patru turişti spaţiali americani care alcătuiesc misiunea Inspiration 4 au petrecut prima lor zi pe orbita terestră la bordul navetei SpaceX efectuând cercetări ştiinţifice şi vorbind cu pacienţii unui spital din SUA care tratează copiii bolnavi de cancer, relatează vineri AFP.

Copiii de la Spitalul St. Jude din orașul Memphis, unul dintre principalele centre de oncologie pediatrică din Statele Unite, au putut discuta cu echipajul misiunii Inspiration4, punându-le întrebarea pe care toată lumea o pune: „există vaci pe Lună?”, a scris unitatea medicală pe Twitter.

Inspiration 4 este prima misiune spaţială cu echipaj uman alcătuit doar din „civili”, în sensul că nicio persoană aflată la bord nu e astronaut profesionist.

Echipajul misiunii, aflat în naveta Resilience, „a realizat 5,5 revoluții în jurul Pământului, a efectuat o primă serie de cercetări ştiinţifice şi a luat masa de câteva ori, înainte de a merge la culcare”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Twitter a SpaceX, compania fondată de miliardarul Elon Musk.

De asemenea, Elon Musk a declarat că a vorbit cu echipajul şi că „totul este în regulă", iar echipajul nu a întâmpinat probleme.

SpaceX a precizat că prima din cele trei ale excursiei spațiale a celor patru americani prezenți la bord le-a oferit acestora o vedere extraordinară a Terrei, grație cupolei cu care e prevăzută naveta - un uriaş dom din sticlă instalat pentru a le oferi membrilor echipajului Inspiration 4 o vedere panoramică de 360 de grade. Cupola înlocuieşte un sistem dedicat în mod normal andocării la Stația Spațială Internațională, informează Agerpres. 

Americanul Jared Isaacman, în vârstă de 38 de ani, fondatorul şi directorul executiv al companiei din domeniul comerţului online, Shift4 Payments, şi-a asumat rolul de „comandant'' al misiunii. Acesta este însoţit de Hayley Arceneaux, în vârstă de 29 de ani, supravieţuitoare a cancerului osos în copilărie, care lucrează în prezent ca asistentă medicală la spitalul St. Jude. Din echipaj mai fac parte Chris Sembroski, în vârstă de 42 de ani, veteran în aviaţia americană şi inginer aerospaţial, dar şi de geoloaga Sian Proctor, în vârstă de 51 de ani.

Misiunea Inspiration 4 are drept obiectiv să atragă finanţări de 200 de milioane de dolari pentru spitalul de copii St. Jude şi să studieze efectele spaţiului asupra acestui echipaj format doar din astronauţi amatori.

Cu toate acestea, scopul final este acela de a demonstra că, odată cu lansarea în cursa pentru turismul spaţial a unor companii private precum SpaceX, sejururile în spaţiu sunt accesibile şi persoanelor obişnuite, chiar dacă rămân pentru moment rezervate celor mai bogaţi, scrie digi24.ro.

Noutăţile partenerilor

comentarii: