(video) Noua componență a CEC, în prima ședință: Alegerea vicepreședintelui și a secretarului, amânată

În cadrul ședinței Comisiei Electorale Centrale (CEC), de astăzi, a fost aleasă conducerea instituției. Angelica Caraman a ocupat funcția de președenită, iar alegerea vicepreședintelui și secretarului a fost exclusă de pe ordinea de zi. 

Foto: UNIMEDIA

(15:21) „Începând de astăzi fără ezitare începem procesele necesare pentru desfășurarea alegereilor locale. Vă mulțumesc”, Angelica Caraman.

(15:17) Cu două treimi din voturi, Angelica Caraman este aleasă președintă a CEC.

(15:16) Pavel Postica a înaintat candidatura Angelicăi Caraman pentru funcția de președintă a CEC.

(15:14) Cu vot unanim este amânată alegerea vicepreședintelui și secretarului Comisiei.

(15:09) Pavel Postica vine cu propunerea ca vicepreședintele și secretarul Cosmiei să fie ales după expirarea termenului de 15 zile.

(15:07) Ședința începe cu onoroarea drapelului de stat.

Toți candidații la funcția de membru a CEC, propuși de PAS, au fost votați de Parlament. Este vorba despre Alexandr Berlinschi, Caraman Angelica, Sergiu Gurduza, Ludmila Lupșco și Alexandru Musteață. Vadim Banaru, propus de Șor, a acumulat doar 5 voturi. În total 10 membri urmau să fie propuși pentru numire.

Expertul Promo-Lex Pavel Postică a fost desemnat membru al Comisiei Electorale Centrale, de către președinta Maia Sandu.

Mandatul componenței CEC a expirat în luna iunie a acestui an, însă a fost prelungit cu 90 de zile, din cauza perioadei electorale a alegerilor parlamentare anticipate, care au avut loc la 11 iulie anul curent.

Comisia Electorală Centrală este constituită din 9 membri: un membru este desemnat de către Preşedintele Republicii Moldova, ceilalţi 8 membri sunt desemnaţi de către Parlament, cu respectarea reprezentării proporţionale a majorităţii şi a opoziţiei.

Componenţa nominală a Comisiei se confirmă prin hotărârea Parlamentului, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Membrii CEC sunt inamovibili şi nu pot fi membri ai partidelor şi ai altor organizaţii social-politice.


Pub