Vineri, panourile de la sediul ministerului au fost schimbate pentru a reflecta noua realitate a regimului taliban, iar femeile angajate la departament spun că au fost scoase cu forța din clădire.
Panoul a fost schimbat cu unul nou, cu text în limbile dari și arabă – „Ministerul Rugăciunii și Îndrumării și pentru Promovarea Virtuților și Prevenirii Viciilor”, conform fotografiilor apărute pe rețelele sociale și mărturiilor oamenilor din Kabul.
Angajatele de la minister spun că au încercat să vină la serviciu timp de mai multe săptămâni însă au fost respinse și trimise înapoi acasă. Joi, însă, clădirea a fost încuiată și baricadată.
Unele dintre femeile care lucrau la minister spun că nu mai au altă sursă de venit, iar în condițiile în care regimul taliban refuză să le garanteze dreptul la muncă, ele nu vor putea să se susțină pe ele și pe familiile lor.
În perioada regimului taliban anterior, unul de o brutalitate ieșită din comun, Ministerul Virtuților și Viciilor era „agenția” care punea în aplicare interpretarea extremistă a legii islamice în Afganistan – execuții publice sau mutilări.
Talibanii au preluat controlul Afganistanului luna trecută și l-au declarat Emirat Islamic. Noul guvern interimar este alcătuit integral din bărbați, lideri proeminenți ai talibanilor, unii dintre ei cunoscuți pentru atacurile împotriva forțelor SUA în urmă cu două decenii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!