image
Sursa foto: border.gov.md

Patru cetățeni străini, reținuți în dosarul avionului utilizat în contrabandă; Alți doi indivizi au fugit și sunt căutați

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova informează că patru persoane, printre care trei cetățeni ai Ucrainei și unul al Republicii Belarus, au fost reținuți ieri dimineață în cazul avionului de mici demisiuni depistat și reținut ieri la Edineț. Alți doi indivizi au reușit să fugă, aceștia fiind anunțați în căutare națională.

Poliția de Frontieră precizează astăzi că la bordul avionul nu au fost depistate țigări, dar cert este faptul că a avut loc o contrabandă. Avionul a fost reținut la întoarcerea din România.

Șeful adjunct al Poliției de Frontieră a declarat într-o conferință de presă că în acest caz au fost efectuate mai multe percheziții și a fost pornit un dosar penal. Aeronava de mici dimensiuni nu este înregistrată legal pe teritoriul Ucrainei, iar la moment se află dezasamblată pe teritoriul Aeroportului Mărculești.

Amintim că totul a început în baza unor date operative, dar și ca urmare a unui schimb de informații cu omologii din Ucraina, în data de 11 septembrie curent a fost lansată o operațiune pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu țigări. Exista informație precum că în anumite perioade, ilegal un avion ar fi survolat spațiul aerian al Republicii Moldova, din Ucraina cu destinație România, iar ulterior să revină în Moldova, într-o regiune necunoscută la acea dată.

În cadrul măsurilor de studii pe teren a fenomenului survolării și formele acestuia, în noaptea de 13 septembrie spre 14 septembrie, pe perimetrul frontierei de nord al țării a fost posibilă depistarea avionului AN-2 și reținerea echipajului acestuia. 

Astfel, în jurul orei 01:40, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Cuhnești, antrenată în serviciu pe direcția localităților Chetriș – Tabăra a observat un aparat de zbor de dimensiuni mici,  la înălțimea de aproximativ 100 metri, care a traversat frontiera din Republica Moldova în România. După o oră,  deja patrula Sectorului Poliției de Frontieră Valea Rusului a raportat despre survolarea unui avion pe direcția localităților Drujineni – Zaboloteni, doar că la intrarea în Republica Moldova. 

Între timp, un grup de investigație pe informațiile existente a identificat în regiunea localității Hlinaia Mică o pistă de aterizare improvizată. La scurt timp au putut urmări aterizarea avionului și doar în momentul când s-a constatat că acesta deja se alimenta pentru o nouă cursă, s-a intervenit în forță. Trei bărbați au fost reținuți, iar alte două persoane au reușit să fugă de la fața locului. Operativ a fost solicitat suportul inspectoratelor de poliție din regiune pentru a interveni, în vederea depistării și reținerii persoanelor fugare.

La fața locului au fost legitimați  doi cetățeni ai Ucrainei și unul al Republicii Belarus, cu vârste cuprinse între 41 și 63 de ani. 

Totodată, ca urmare a măsurilor de căutare pe caz s-a depistat încă un cetățean al Ucrainei, cazat într-un hotel din orașul Edineț. Este suspectat de complicitate la ilegalitatea comisă.

În prezent a fost initiate o cauză penală pe faptul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.362 și art.262 al Codului Penal al Republicii Moldova. Cei patru bărbați sunt reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul de detenție temporară din cadrul Inspectoratului de Poliție Briceni.

De menționat că cercetările continuă, fiind în acest sens efectuate percheziții în diferite locații suspecte, precum și investigațiile pe caz sunt realizate și de autoritățile de competență ale statelor vecine.

Șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi a dispus inițierea unor cercetări interne pe faptul dacă polițiștii de frontieră au fost sau nu implicați în această infracțiune.

Noutăţile partenerilor

comentarii: