Subiectul a devenit președinte de raion în anul 2019, funcție pe care o deține și până în prezent. Funcția de președinte în cadrul asociației obștești și cea de administrator al firmei private sunt deținute din anul 2015. Potrivit legii, din momentul accederii în funcția publică sau de demnitate publică, subiectul are termen de până la 30 de zile să renunțe fie la mandatul obținut sau la funcțiile incompatibile deținute. Respectiv, aceste acțiuni nu au fost întreprinse de către subiectul vizat.
Fiindu-i solicitat punctul de vedere, președintele raionul Ungheni consideră că nu a încălcat legislația în vigoare, deoarece pentru aceste funcții nu a încasat un salariu, prestând o activitate benevolă în cadrul asociației. Iar, în privința firmei private, subiectul a explicat că întreprinderea nu activează și nici nu a înregistrat venituri și cheltuieli.
Dacă actul va rămâne definitiv, ANI va solicita revocarea din funcție a președintelui de raion, cu aplicarea interdicției de a mai exercita funcția de președinte, dar și altă funcție de demnitate publică timp de trei ani. Acesta va fi înscris și în Registrul Interdicțiilor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!